Comentariul autorului:
Primăria comunei Zetea a avut inițiativa realizării unui fierăstrău cu roată de apă, un ansamblu care să exemplifice tehnologiile tradiționale ale zonei: un fel de mini-muzeu activ, care să transmită mai departe un meșteșug, dar care să fie și spațiu pentru educație și atracție turistică. Situl intervenției este locul unui joagăr de apă de odinioară, așa cum reiese dintr-un extras de carte funciară de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Nu am reușit să descoperim poze de epocă sau alte informații despre cum a arăta clădirea de altădată. Informațiile obținute de la localnici s-au rezumat doar la existența fierăstrăului.
La începutul secolului XX, în zonă au funcționat șaptesprezece fierăstraie de apă, majoritatea fiind deținute în coproprietate de asociații de prieteni și rude.
În esență, mecanismul propriu-zis al joagărelor a rămas aproape neschimbat din evul mediu, conservat astfel datorită posibilităților economice modeste ale beneficiarilor. Pentru piese se utiliza lemnul de esență tare și puțin metal. De multe ori, mecanismul joagărelor era demontat și deplasat în sus, pe cursul albiei, mai aproape de pădurea care se îndepărta din ce în ce mai mult de localitate. În aceste condiții, clădirea rămânea pe loc, doar piesele esențiale ale mecanismelor migrau mai aproape de materia primă. După remontare, în jurul joagărului propriu-zis se construia o nouă clădire, care respecta „moda” timpului, dar temperată de posibilitățile economice ale proprietarilor. Astfel, pe de o parte, piesele deteriorate ale mecanismelor erau înlocuite cu piese identice, iar pe de altă parte, poziția și forma clădirilor se schimbau odată cu trecerea anilor. Doar lemnul a rămas materialul permanent, aflat întotdeauna la îndemâna localnicilor, care, după o zicală a locului, „au fost creați din țărână, dar trăiesc din lemn”.
După vizitarea mai multor joagăre existente, aflate în stadiu de precolaps, ne-am propus „clonarea critică” a unui mecanism existent - care în urmă cu zece ani încă funcționa și care se găsește la o distanță de 45 de km - precum și realizarea unei „hale industriale” contemporane din lemn. Nu am dorit reconstruirea unui joagăr importat din altă parte și nu am avut date despre cum arăta cel al locului.
Nu ne-a rămas altă cale decât acea de a formula un set de principii de ghidaj:
- construirea unei infrastructuri care să păstreze vie memoria meșteșugului tradițional, a lucrului cu barda, prin suprafețele specifice;
- realizarea unei suprastructuri contemporane, care să nu se rupă, însă, în totalitate de tradiția locului; astfel, am ales scândura ca singur finisaj;
- construirea unui mecanism funcțional, care să sugereze originea sa medievală, dar care nu neagă evoluția istorică a mecanismelor de joagăr, ci mai degrabă reflectă o evoluție firească;
- crearea unui mic centru pentru vizitatori - un spațiu intermediar pentru diferite acțiuni muzeo-pedagogice - care, practic, „sacralizează” locul, fiind un adăpost și un punct de oprire pentru sufletul trecătorului grăbit;
- exploatarea maximă a peisajului înconjurător și a relațiilor din sit, prin poziționarea ansamblului ca și capăt de perspectivă în curbura drumului de acces și căutarea unei joncțiuni care să permită ca joagărul propriu-zis să fie poziționat paralel cu cursul de apă, utilizându-se transparența clădirii;
- alegerea protecției fizice a lemnului în locul uneia chimice - pentru a se "pierde" cât mai repede în natură.
Valoare de investiție: 50.000 euro.
