Comentariul autorului:
Cartea „Ruine moderne. Ruinele comunismului” reprezintă forma esențializată a lucrării de doctorat, susținută cu patru ani în urmă, în 2017. Țesută împrejurul temei centrale a ruinelor, propune analiza acesteia în diversele sale ipostaze: de la ruinele clasice la cele recente, sunt parcurse modurile în care ruinele au fost privite de-a lungul timpului, înțelese, asimilate și valorificate.
Ruina se eschivează unei catalogări precise, fiind o temă complexă, dezvoltată multidisciplinar și oferind posibilitatea studiilor abordate din mai multe perspective. Tema ruinei poate fi cercetată din punct de vedere arheologic – cercetările de acest tip având de cele mai multe ori scopul reconstituirii formei și funcțiunilor inițiale – dar ea poate fi studiată și din punct de vedere filosofic, sociologic, istoric și, nu în ultimul rând, estetic.
Descrisă de multiple valențe și interpretări, tema ruinelor se dovedește încă inepuizabilă, continuând, încă din Renaștere, să (ne) surprindă, potențialitatea ruinei fiind cea care fascinează și invită la contemplare.
Capătul de perspectivă al lucrării este reprezentat de moștenirea arhitecturală a trecutului recent, dificil și încă greu de administrat, aspect motivat atât de ineficiența cu care aceste clădiri au fost sau sunt în continuare administrate, cât și de atitudinile care oscilează între negare, uitare și indiferență. Asumarea acestei moșteniri pare să fie un lucru evitat în mod conștient. Însă trecutul nu poate fi șters, așadar trebuie să învățăm să ne apropriem acest bagaj istoric edificat și să învățăm să lucrăm cu trecutul fără a-l minimiza, a-l distorsiona sau a-l blama, dar nici a-l glorifica sau celebra.
Ruinele provoacă o dislocare temporală, o confruntare între trecut, prezent și viitor – obligând astfel la o continuă reevaluare (a lor, dar – poate mai important – și a noastră): ce a fost, ce a rămas și ce mai poate fi.
.JPG-d2.jpg)
