Comentariul autorului:
Ruina este între formă și lipsă de formă, între locuibil și nelocuibil. Ruina este un moment temporal ambiguu experimentat după legi neclare ale entropiei.
Vrem să identificăm modul in care raportarea la tema ruinei poate oferi instrumente alternative pentru integrarea siturilor abandonate, cu scopul revitalizării urbane durabile. Ruina este evidențiată ca proces, ca stare intermediară relevantă.
Odata cu postindustrializarea, apar spatii dezafectate, ceea ce duce la aparitia ruinei industriale. Proiectul este axat pe o centrală electrică abandonată din Florești Prahova, ce face parte din peisajul postindustrializării din România. Construită în 1922-23, a fost comandată de Steaua Electrică pentru a genera electricitate pentru rafinăriile din zonă.
Se analizează potențialul irecuperarii, adica se exclud variante precum demolarea sau intervențiile exacerbate ce pot diminua caracterul specific al ruinei. Investigam potențialul impermanenței ruinei și cum aceasta poate deveni relevantă în contextul contemporan al orașului. Așadar definim recuperarea ruinei ca analiza unor moduri alternative potențiale de folosire, în căutarea specificității ruinei și stării de tranziție.
1. Ruina nu este forma finală a clădirii care așteaptă o intervenție, dar este o etapă a unui proces istoric continuu, important în sine.
2. Proiectul își propune să identifice și să sporească valorile specifice ale ruinei într-un mod durabil, fără a inhiba în niciun fel potențialele dezvoltări viitoare, nici la nivel constructiv, nici la nivel identitar.
Proiectul se adresează societății din secolul XXI caracterizată prin oboseală, dependențe, pandemie. Am concluzionat necesitatea unei enclave construite in mediul rural, plin de vegetatie, in ruina care oferă experienta multisenzorială kinestezică. Propun o intervenție bazată pe flexibilitate modularitate și sustenabilitate. Proiectul este despre a oferi un cadru ce fundamentează nevoile curente și potențează calitățile ruinei.
Analizand cele 3 corpuri ale termocentralei se observă ca acestea au un grad diferit de ruinare. Se propune un model de interventie diferit pentru fiecare.
In C1, sala cazanelor, din acoperis au ramas doar cateva ferme metalice. Natura si arhitectura coexistă. Se propune funcțiunea de teatru de vara , terasă, grădina, bazin, funcțiuni ce care se înscriu cel mai bine în atitudinea ruinei (și ea la rândul ei un stadiu tranzitoriu). Lipsa unei intervenții permanente puternice reduce utilizarea de resurse, dar și elimină incopatibiltatea coprezenței cu mediul natural spontan.
C2. Deși ferestrele lipsesc în totalitate, iar fațada de nord este într-o stare de degradare avansată, coajă sălii turbinelor este într-o stare de conservare bună.
Am propus adăugarea unui volum în spațiul pe dublă înălțime conectat cu păsărele de spațiul existent. Spațiul existent unde s-a pătrat comparimentarea inițială preia funcțiunea de restaurant/ hub cultural. Volumul funcționează că un ‘’organism’’ ce crește organic, odată cu comunitatea și necesitățile acesteia. Astfel este compus din 2 componente – una fixă și una mobilă. Partea fixă, un cub translucid, preia funcțiunea de seră- (plantele sunt folosite atât pentru restaurant, dar și pentru laboratorul de cercetare din cadrul c2. De asemenea devine un spațiu alternativ de birouri). În ceea ce privește materialitatea, sticlă – contrastează cu dematerializarea ruinei. Partea mobilă, este susținută de un ‘’schelet’’ de stâlpi de metal ce urmează trama structurală a ruinei. Partea mobilă este constituită din module ce răspund funcțional nevoilor comunității ce se dezvoltă. De la birouri și spatii de lucru până la spații provizorii de locuit, ateliere.
Urmând principiile filosofiei situationiste , accentul este reacția persoanei și libertatea acesteia de a crea noi posibilități creative de a utiliza spațiul.
Construind în ruină este despre a construi cu absența. Proiectul respiră în același timp cu ruinarea. Paradoxal, ruinarea este privită pozitiv – această reprezintă dialogul între spațiul pozitiv și cel negativ ce își schimbă rolurile – ruinarea este pretext pentru creștere – o societate ce s-a dezoltat în ruină, un rezultat al acesteia.
C3- sala transformatoarelor – corpul cel mai puțin ruinat, permite un tip de interventie aproapiat de conversie și preia funcțiunea de hotel și reziedență.
Proiectul coexistă cu ruină și împiedică uitarea, participa în mod activ la peisaj, iar alăturarea de pardaoxuri pe care le conține este ceea ce determină complexitatea experienței.
