Comentariul autorului:
Promenada „La Ziduri” este un proiect ce are drept cuvinte cheie memoria, percepția și identitatea, în care se dorește explorarea unei arhitecturi ce poate comunica prin senzorial momente din istoria comunității evreiești din Iași.
Pornind de la câteva repere de teorie a arhitecturii și filosofie, documentare istorică și observație de teren, proiectul trasează un model inovativ de spațiu prin crearea unei analogii și legături directe de interdependență între cele două funcțiuni ale clădirii: muzeul și teatrul. Se dorește transpunerea publicului într-o altă realitate, prin proiectarea unei scenografii și experiențe imersive. Proiectul caută să redefinească funcțiunea de muzeu cu importanță națională și să ofere un răspuns contemporan la modul în care istoria este înțeleasă și asimilată. Prin urmare, conceptul este de a realiza un muzeu ca un teatru și un teatru ca un muzeu.
Muzeul ilustrează evenimentele petrecute în timpul Pogromului din 1941 de la Iași, ce este identificat drept un eveniment istoric în care acțiunea efectivă s-a desfășurat în intervalul 28-30 iunie 1941, acesta făcând parte dintr-un lanț de manifestări ce au durat trei ani. A fost unul dintre cele mai violente pogromuri din istoria românilor, datele prezentate susțin că în timpul celor trei zile au fost uciși 13.266 oameni din comunitatea evreiască. De asemenea, în cadrul Pogromului, o sută de evrei săraci au fost forțați să scoată din pământ osemintele a peste 100,000 de persoane din Cimitirul Vechi Evreiesc „La Zid” de pe strada Ciurchi. Astfel, situl ales pentru acest proiect este terenul pe care a existat fostul cimitir, ce prezintă o suprafață de 57,750 m². Atât numele pe care îl purta vechiul cimitir, cât și problemele tehnice prezente pe sit, alunecări de teren, au generat conceptul volumetric – crearea unei clădiri ca un zid de sprijin – care rezolvă problemele tehnice, dar și generează o fațadă continuă ce amintește de închiderea vechiului cimitir. Zidul este un hotar între ce reprezintă interior și ce este exterior. Este generator de arhitectură, structurând, organizând, delimitând spații prin crearea unor succesiuni de funcțiuni. O clădire ca un zid de sprijin este o volumetrie liniară ce reprezintă o serie de experiențe, de scene ale memoriei colective ce vor evoca amintirile legate de cei dispăruți.
În interior, spațiul este dominat de pavilioanele ce generează scenografia spațială. “Zidul Memoriei”, “Galeria Oglinzilor”, “Parcul Rece”, “Simfonia Războiului”, “În Statica Uitării”, “Trenurile Morții” și “Dor” sunt spații ce reprezintă interpretări asupra celor mai importante momente ale Holocaustului, ce recrează povestea comunității evreiești din timpul evenimentelor petrecute în Iași.
Clădirea este reprezentată precum un zid de spriin, astfel aceasta are 400m lungime și se desfașoară pe 9960mp. Solidificarea solului se face prin construcția zidului de sprijin realizat din piloți forați și perete din beton armat. Acest sistem funcționează împreună cu stâlpii din fața clădirii, iar împreună cu grinzile creează structura de susținere atât pentru clădire, cât și pentru teren. Structura pavilioanelor interioare este independentă de cea a învelișului clădirii, aceasta fiind realizată fie din structuri din lemn, fie din beton armat.
Poziția construcției generează două laturi importante ale parcelei: partea superioară este reprezentată de un parc, iar partea de jos inglobează o piață urbană. Aceste două sunt conectate printr-o scară exterioară, care creează punctul principal de acces al proiectului. Prin intermediul amenajării peisagere, proiectul generează o dezvoltare a zonei periferice a orașului, creând un spațiu verde care poate fi utilizat la potențialul său maxim. Prin crearea unei piețe urbane și a unei funcțiuni culturale, spațiul devine atractiv pentru public - turiști și investitori. Prin urmare, strategia exterioară a acestui proiect este de a rezolva problemele alunecărilor de teren, de a dezvolta zona, de a crea un spațiu verde și un context cultural și de a genera un atractor care ar revitaliza țesutul urban. Strategia interioară este de a crea un muzeu care să devină un loc al experiențelor imersive, realizând legătura dintre modul clasic de expunere a unei istorii și metodele contemporane de a spune o poveste, precum teatrul experimental.
