Comentariul autorului:
Edificiul a fost ridicat în perioada 1774-1785, de către arhitectul german Johann Eberhard Blaumann, ca reședință particulară a contelui Bánffy György. Ulterior, clădirii i-au fost date alte destinații: resedință de protocol, Cazinou Național, clădire de apartamente și spații comerciale, sediu de societăți industriale. În 1925 a fost construit un cinematograf în curtea imobilului iar în 1956 Comuna Urbană Cluj a dat palatul în folosința Muzeului de Artă, înființat în 1951. Palatul Banffy este compus din patru aripi dispuse în jurul unei curți interioare rectangulare. Dinspre stradă, accesul pe latura principală se face pe o galerie triplă, cu deschidere spre încăperile principale ale palatului. Scara cu trei rampe și lățimea de 2m, este cea mai mare de acest fel din Transilvania. Din ambiția de a fi un palat reprezentativ, cele patru fațade din curte au fost finalizate cu aspect de scenă în aer liber. Curtea se leagă de fațada principală cu un gang absolut inovativ pentru Clujul sfârșitului de secol XVIII, cu trei axe, una pentru calești și două pietonale, iar legătura cu trotuarul era inedită datorită pivnițelor care au fost înglobate din casele medievale. Acele case aveau pivnițe cu acces din spațiul public, iar parțial acest lucru a fost păstrat și de acest palat. Proiectul palatului etajat urmează tipul palatelor orășenești din apusul Europei vremii: planul pătrat cu o curte interioară închisă de cele patru aripi, acoperiș de tip mansardă, fațadele de palat spre exterior, respectiv cursivele interioare etajate deschise spre curtea interioară cu arcade la parter și cu colonade la etaj. Lucrările propuse se referă la reabilitarea și restaurarea fațadei principale spre Piața Unirii, reparații în vederea eliminării cauzelor principalelor procese de degradare, lucrări de consolidare, reparații-reabilitarea structurii de rezistență, înlocuirea/restaurarea tâmplăriei existente, restaurarea feroneriei decorative existente și aplicarea finisajelor adecvate monumentului. S-a renunțat la dublurile de tâmplării ale fațadei de la parter care au fost realizate în anii 1960 împreună cu noile ferestre. Aici s-au reeditat tâmplăriile ca model inițial baroc, fără dubluri. La etaj s-au înlocuit aceste dubluri, ele fiind într-o stare avansată de degradare. La acest model au fost restaurate tâmplăriile din secolul al XIX și protejate de noile dubluri. Pe parcursul lucrărilor, s-a descoperit că logia principală din fațadă are o arhitectură din piatră naturală, ca urmare, s-a renunțat la acoperirea cu tencuială și s-a revenit la o fațadă originală, mai învechită ca aspect. Rezultatul final al acestor intervenții a făcut ca fațada să pară mai autentică și mai credibilă cu secolul XVIII. Coloritul tencuielilor a fost repus în culori originale, un ocru deschis, respectiv mai închis acolo unde încerca să imite piatra. Astfel, palatul arată ca un întreg, foarte solid, cu straturi originale sau refăcute cu materialele contemporane care să readucă aspectul în ansamblu.
