The Summit

Autor(i):
Marius Găman, Ana-Maria Branea
Localizare:
România

Comentariul autorului:

Ce se întâmplă când nu mai este loc pentru cimitire? Numeroase orașe mari se confruntă cu această problemă, luptându-se să găsească loc și confruntându-se cu costuri urbane din ce în ce mai ridicate. Se pot densifica cimitirele?
Conform studiilor recente media de vârstă a orașului Tokyo este în continuă creștere, aproape 25% fiind peste 65 de ani. Pe măsură ce numărul populației și vârsta medie cresc orașul este obligat să rezolve problema spațiului pentru cimitire. Ne preocupam constant de dezvoltarea orașelor, creșterea densității și calității vieții. Cimitirele devine o inconveniență urbană, o afacere ce lasă în urmă vaste spații urbane betonate fără caracter sacru sau oportunitate de reculegere, acceptare, pentru cei vii.
Situl este situat în centrul Tokyo-ului, la intersecția multor componente aparținând Shinjuku-lui. Aflat la marginea districtului Kabukicho, lângă calea ferată ce vine de la stația Shinjuku, situl este în proximitatea cartierului de zgârie-nori. Cu o dimensiune mult mai redusă decât un sit tipic de cimitire, acesta necesită o strategie bazată pe densificare. Proiectul propus, The Summit, este o reinterpretare interiorizată a atmosferei cimitirelor tradiționale japoneze, în mod particular Koya-san și Okunoin. Cimitirul tradițional japonez reprezintă mai mult decât un spațiu unde se află rămășițele unei rude. Acesta este un traseu în spirală, mărginit pe ambele părți de pietre funerare, ce se întinde de la poalele muntelui până în vârful acestuia la templul. Acest traseu reprezintă un spațiu de reflecție în lumina blândă filtrată de arbori. Orașele nu își permit o asemenea extravaganță spațială și nici morții să fie parte din țesutul urban. Contemplarea stânjenește viața orașului. Astfel s-a propus un cimitir vertical, introvertit, ce se închide față de poluarea fonică a orașului și se deschide către un tub de lumină zenitală difuză. Traseul, o spirală în jurul tubului central, intersectându-se cu acesta ocazional sau deviind în mici spații ce se deschid către exterior recreează atmosfera cimitirelor tradiționale. Parcurgerea traseului oferă o dublă relație interior exterior suprapunând solidaritatea procesiunii cu vederi către orașul agitat, viață și moarte în contrast acut subliniate de lumina difuză. Spațiul deschis de la parter e prima etapă a traseului către templul din vârf, un traseu de-a lungul căruia se găsesc numeroase spații de meditație. Moartea nu mai este expusă. Propunerea s-a născut din necesitatea de a oferi orașului un spațiu verde calm, o oază de liniște într-o lume agitată, la nivelul orașului, și un spațiu izolat, protejat pentru cei decedați și familiile lor, la nivelul locuitorului. Fațada verde a clădirii e într-o continuă metamorfoză a morții și renașterii unind orașul agitat din exterior cu solitudinea solemnă a interiorului.