Comentariul autorului:
Lucrarea și-a propus investigarea modului în care percepția tactilă și chinestezică determină înțelegerea și interpretarea spațiului arhitectural. Arta de a construi nu trebuie să ignore importanța „cojii” ce o desparte de lumea de afară sau legătura acesteia cu lumea dinăuntru.
Definirea spațiului arhitectural exterior și interior se realizează pe baza limitelor sale, suprafețele, și a proprietăților acestora. Interpretarea sa pleacă, de cele mai multe ori, de la experiențe senzoriale anterioare ce fac posibilă decodarea caracteristicilor și transpunerea în timpul prezent, pe baza memoriei.
Tactilul și chinestezicul reprezintă apropierea față de obiectul de arhitectură. Prin intermediul lor și al simțului vizual, cunoaștem lumea, ne raportăm la mediul construit și interacționăm cu acesta. Percepția spațiului arhitectural este un proces complex care se realizează pe baza explorării de diverse naturi, a conștientizării poziției corpului, dar și a acțiunii de a atinge ce presupune o însumare de senzații tactile, termice, de atracție sau respingere față de suprafețele care ne înconjoară.
Volumul tratează percepția tactilo-chinestezică a spațiului arhitectural din perspectiva persoanelor cu acuitate vizuală normală și reprezintă o parte a tezei de doctorat cu același nume, sub îndrumarea prof. dr. arh. Rodica Crișan. Cercetare nu s-a rezumat numai la surse bibliografice, ci a presupus atât studiul în teren cât și investigarea sociologică.
Limitele ce definesc spațiul influențează felul în care individul îl înțelege și îl parcurge, indiferent de natura contactului stabilit. Lucrarea propune noi ipostaze de interpretare ale calităților suprafețelor, dintr-o perspectivă tactilo-chinestezică, înțelese ca: aspecte generale, calități tactile și trepte ale tactilității. Acestea se referă la caracteristicile tactile profunde, superficiale și compuse, dar și la felul în care distanța influențează decodarea și interpretarea lor. Percepem spațiul mai întâi prin intermediul ochilor, ne apropiem, trecând de la un tactil indirect îndepărtat la unul apropiat, iar mai apoi la unul direct, în urma contactului cu suprafețele.
Propunem astfel un alt mod de a „vedea” arhitectura, ce se naște ca urmare a interacțiunii dintre „coaja” obiectului construit și „pielea” individului, pe baza expresivității materialelor și texturilor ce definesc spațiul.
Cuvinte cheie: tactil, chinestezic, senzații, suprafețe, materiale, texturi, tactil profund, tactil superficial, tactil compus, tactil indirect îndepărtat/apropiat, tactil direct.
