Comentariul autorului:
Pășind către muzeu, scara dramatică devine viziblă, iar vizitatorul suprinde parțial umbrele proiectate de planșeele ce străpung fațadele, cu curtea interioară invadată de lumină, săpată în clădire similar lui Matta-Clark, proaspătă în minte.
Accesul în noua clădire este un moment de respiro pe traseului ce cuprinde poteca ce taie clădirea existentă și scara monumentală ce străpunge construcția nouă. O dată ajuns aici, vizitatorul începe a doua parte a călătoriei sale – cea a contrastului dintre natură și cultură – așteptările noastre rigide și matematice (cubul) versus interioarele dinamice reprezentând sălbăticia și libertatea naturii.
Al doilea nivel continuă călătoria, purtând vizitatorul dinăuntru în afară.
Balconul marchează jumătatea călătoriei. O platformă ce se uită în urmă, peste tot traseul parcurs. Călătoria se relevă acum, precum și relația dintre cele două clădiri – una este miezul celeilalte. Totul are o rațiune – cultura a învins. Când te întorci este expoziția de neatins. De aici încolo, traseul, deși în parte același, este altfel. Călătorul nu mai este același.
Pământul – traseul sinuos continuă. Ca într-o biserică, vizitatorul se va apleca pentru a ieși din pavilionul semiîngropat. Cercul ce înconjoară clădiriea capătă sens. Permite noi perspective asupra drumului parcurs și o înțelegere diferită a propriei experiențe.
Poteca se întoarce prin clădirea existentă. Ceea ce la început era un vid, se relevă ca o translație. Inima clădirii nu lipsește, dar, după experiența spațială din noul pavilion, spațiul pare steril și obișnuit. Prima experiență – a tăieturii dramatice, a devenit o clădrire normală. Ceva totuși lipsește – calul a fost îmblânzit.
