Mecanisme represive în școala românească de arhitectură 1944-1958

Autor(i):
Vlad Mitric-Ciupe
Colaboratori:
Cuvânt înainte: Prof. dr. George Enache
Prefață: dr. CȘ III Flori Bălănescu
Localizare:
România

Comentariul autorului:

Modul în care, sistemul instalat în România după cel de-al Doilea Război Mondial, a subordonat politic și propagandistic arhitectura, este axiomatic și puțin cunoscut în detaliu. Prezentul studiu pornește de la această stare de fapt: insuficienta (re)cunoaștere a relației arhitecturii și (mai ales) arhitecților cu regimul comunist – în special în primele decenii ale acestuia. O parte a acestei subordonări este reprezentată și de controlul cvasi-total al educației de arhitectură, ilustrată la nivel superior în acei ani de o singură instituție, Facultatea de Arhitectură din București. Atât din această perspectivă, a devenirii unei bresle, cât și din dorința de a aduce o contribuție la istoriografia învățământului românesc din primii ani ai comunismului, această temă s-a impus aproape de la sine, în continuarea preocupărilor noastre.
Prin urmare, principalele obiective ale cercetării noastre au fost: identificarea mecanismelor represive desfășurate în această instituție, atât în directă legătură cu evenimentele la scară largă produse în România acelei perioade, cu reforma învățământului și controlul acestuia, cât și cu subordonarea arhitecturii despre care vorbeam anterior, în sensul primordial de dominație asupra corpului de profesioniști. Ne-am propus astfel să cercetăm instrumentele folosite de regim – „defascizarea“, lupta de clasă, discriminarea pe considerente de origine socială, epurările și arestările, intimidările și presiunile, ideologizarea și (chiar) reeducarea, precum și efectele acestora, urmărind soarta individuală și de grup a majorității actorilor implicați. Dar această analiză nu putea fi realizată fără o contextualizare – atât în ceea ce privește evenimentele petrecute în alte centre universitare, cât și în privința istoricului imediat al Facultății de Arhitectură, în speță perioada 1938-1944, cu toate frământările ei. În acest sens am observat evoluția celor două fenomene politice care s-au manifestat atunci – legionarismul și comunismul – cu particularitățile și acțiunile lor.