În ultimii 50 de ani, noțiunea de arhitectura rurală (și ruralul, în general) s-a aflat într-un con de umbră, de dezinteres din partea majorității arhitecților și a publicului, dintr-un complex cultural (auto)indus. Acest lucru a dus la consecințele nefaste atât de vizibile astăzi pe tot teritoriul României. E timpul să revalorizăm mediul rural (care reprezintă cca. 80% din teritoriul României și 40% din populație) și arhitectura rurală, promovând lucrări care pot servi drept reper, cu vocație de model pentru aceste zone vaste, amenințate să-și piardă identitatea și valoarea. În mediul rural, arhitectura are, mai mult decât în alte medii, două roluri importante - de depozitar și în același timp, de resursă. Ea este depozitarul identității/cunoașterii locale specifice și este o resursă de dezvoltare economico-socială.
Pot participa la această secțiune: Toate proiectele, indiferent de funcțiune sau gabarit, destinate mediului rural, care își propun să activeze resursele locale (specific local, tehnici/ meșteșuguri/materiale, precum și forța de muncă) și să ofere continuitate și dezvoltare durabilă comunității (indiferent că este vorba despre o gospodărie, o autoritate locală, un agent economic, o parohie sau alt tip de beneficiar), finalizate în ultimii 5 ani.
Premiu: 5.000 lei și un weekend la Sinaia, la Centrul de Cultură și Odihnă al UAR
Secțiunile BNA 2018: