Extinderea Edificiului roman cu mozaic

Autor(i):
Lazăr Dragos-Alexandru
Îndrumători:
Șef lucrări dr. arh. Mihai Duțescu
Universitatea:
Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu
Facultatea:
Arhitectură
Localizare:
România
Parametri:
RH: P+2 / Sd: 3756 m2 / POT: 12 / CUT: 0.30

Comentariul autorului:

Timpul marchează realitatea în care ne scufundăm și de cele mai multe ori trece neobservat, lăsând în urmă sau dimpotrivă dând viață amintirilor și memoriilor. Caracaterul efemer al timpului este cel ce definește existența oricărui lucru, într-un mod limitativ, raportat la o anumită perioadă, în care acel ceva sau cineva se consumă s-au dimpotrivă se împlinește. Această traversare a timpului, aduce cu sine o călătorie care ne cuprinde pe noi toți. Suntem martori si totodată participanți ai acestei calătorii, marcată de urme ale trecutului, ce trezește în noi dorința de a cunoaște și astfel fiind conduși de curiozitate, începem un parcurs al căutărilor.
Angrenați fiind în această călătorie, în desfășurarea sa, suntem puși în ipostaza de a interacționa cu urme ale perioadelor „ apuse ”. Aceste urme, care odată cu scurgerea timpului s-au concretizat sub forma unor vestigii, au fascinat și au atras atenția declanșând o stare de curiozitate.
Calitatea urmelor, lăsate de cei care au fost înaintea noastră, de a menține „ o legătură ” vie între trecut și prezent este esențială întrucât trecutul, ca sediment al tuturor amintirilor și faptelor, a condus la înțelegerea prezentului așa cum îl percepem și simțim noi astăzi.
Orașul Constanța – centrul istoric precum un palimpsest își dezvăluie straturile multiple din care este compus și diferitele schimbări generate de trecerea timpului. Această trecere a timpului este păstrată în partea sa materială, în structurile existente care stau mărturie unei perioade trecute, dar și în partea sa imaterială care contemplă asupra întamplărilor și evenimentelor care au marcat locul. Prin intermediul structurilor existente într-un loc acesta capătă o identitate culturală și socială și se poate stabili o ordine a secvențelor care leagă trecutul de prezent.
In acest context iși face apariția proiectul de arhitectura propus. Acesta se constituie în zona istorica a orașului, zona peninsulară, locul unde a luat naștere așezare in urmă cu două milenii și jumătate. Modul în care diferitele civilizații, care s-au succedat, au ocupat spațiul a condus la apariția unor structuri fizice, care cu timpul s-au transformat în straturi istorice-temporale. Așternute unele peste altele acestea au constituit pe de o parte forma fizică a orașului pe de altă parte o legătura temporală între diferitele secvențe consumate..
Proiectul de arhitectură se constituie in jurul acestor straturil preexistente, în jurul istoriei, memoriei și emoției specifice locului. Prin noile straturi așternute peste structurile fizice existente pe sit, propunerea urmărește să inducă celui ce parcurge spațiul un sentiment al istoriei, care în cazul acesta se definește sub forma unei incursiuni temporale între diferitele secvențe ce leagă trecutul de prezent. Spațiul devine astfel un liant între loc și om între istorie și gânduri, cuprinzând în profunzimea sa acest contact intim dintre fiecare călător și spiritul locului.