Comentariul autorului:
Imobilele de locuințe colective construite între cele două războaie în București ilustrează poate cel mai bine modernismul românesc „prudent”, „moderat”, de sinteză. Aflate astăzi într-un stadiu avansat de degradare, aceste clădiri au modelat spațiul urban și au conferit orașului caracterul său specific, reflectând capacitatea economică a societății românești într-un anumit moment istoric și, în același timp, o mare dorință de emancipare.
Dincolo de amprenta arhitecților autori, lăsând la o parte bogata varietate formală și influențele sau interferențele stilistice, aceste imobile prezintă o importantă trăsătură comună. Rezolvările arhitecturale de detaliu, minuțios concepute în cadrul unui întreg coerent, au avut la bază materiale de foarte bună calitate, puse în operă cu pricepere și rafinament.
Arhitectura acestor imobile a fost supusă, în special în ultimele decenii, unor forme multiple de agresiune. Volumele au fost modificate prin extinderi, demolări și înlocuiri. Fațadele au fost alterate prin reparații și renovări neținând cont de imaginea inițială, uneori prin rudimentara placare cu polistiren aplicată fără discernământ peste jocurile de texturi ale tencuielilor și peste geometria savantă a profilaturilor și rezaliturilor. Tâmplăria din lemn a ferestrelor a fost înlocuită cu profile din PVC. La parter, portalurile au fost mutilate prin înlocuirea ușilor principale de acces în imobil și a feroneriilor decorative. Alterările sunt completate de graffiti, aparate de aer condiționat, țevi de gaz, mănunchiuri de cabluri, panouri publicitare și alte elemente parazitare.
La interior, cele mai multe apartamente au suferit modificări succesive, ușile, glasvandurile, placările de pardoseală, obiectele sanitare din porțelan și radiatoarele din fontă au fost înlocuite treptat cu elemente de tâmplărie, finisaje și echipamente contemporane.
Autoarea aduce în atenție o zonă afectată în mai mică măsură de intervențiile brutale, cea a spațiilor comune ale imobilelor de locuințe colective. Spațiile tuturor, percepute însă ca fiind ale nimănui, au rămas ocolite de furia renovărilor prost înțelese. Casele scărilor şi holurile de nivel ascund încă finisaje, tâmplării, vitraje și feronerii nealterate, care, deşi știrbite de trecerea timpului și de lipsa măsurilor de întreținere, rămân ultimii martori ai unui moment spectaculos, fertil și coerent în evoluția arhitecturii românești.
Proiectul fotografic, demarat în 2019 şi aflat în desfăşurare, documentează spaţiile comune ale imobilelor interbelice de locuințe colective din București, rămase insuficient și nesistematic explorate până în acest moment.
Începând din vara anului 2021, autoarea s-a alăturat echipei Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, pentru a se putea implica activ în protejarea și conservarea patrimoniului arhitectural al orașului București.
