Comentariul autorului:
Am făcut fotografia in Stuttgart, în timp ce vizitam The Mercedes-Benz Museum. La plecare, pe inserate, am surprins o reflexie-proiecție a scării principale aflată în interiorul muzeului, pe o platformă orizontală exterioară clădirii. O scenografie în care o platformă reală și o scară imaginară creionau un spațiu utopic pentru oamenii care păreau că urcă sau coboară... Recent, căutând prin computer, am revăzut aceasta imagine. Iar modul în care, în întunericul nopții, realul s-a întrepătruns cu imaginarul, m-a inspirat să scriu aceste rânduri.
Un om pentru O scară
Cred că atunci când ne naștem, primim fiecare în dar o scară. O scară generică, neștiută și neîncepută, fără trepte, dimensiuni și direcție. O scară pe care, fiecare în parte, suntem liberi să decidem cum să o edificăm, devenind fără voia noastră arhitectul constructor. Deciziile și faptele fiecăruia dintre noi sunt cele care îi vor defini în timp traseul, forma și înălțimea. În funcție de acestea, scara va coborî sau va urca, va putea fi lină și continuă, cu paliere de răgaz, sau din contra, va deveni abruptă, dificilă și anevoioasă. Și tot așa, aceasta va fi scurtă sau lungă, aidoma lungimii vieții fiecăruia dintre noi. Toate acestea nu ne sunt dezvăluite de la început, dar poate că tainele devenirii acestei scări vor da frumusețe și speranță vieții noastre, obligându-ne permanent la reflecție și asumare. Căci nu toate scările ajung în cer!
Câți oameni, atâtea scări și tot atâtea destine.
arhitect Marian Moiceanu
