Comentariul autorului:
Atelierul Baubau a făcut parte din proiectul BAUBAU - BAUHAUS 100 BUCUREȘTI, proiect generat în contextul celebrării centenarului școlii Bauhaus. A fost organizat de Goethe-Institut, Zeppelin și Stardust Architects și a adus împreună 15 studenți de la facultățile de arhitectură și artă și trei tutori: performer-ul Farid Fairuz, artista Kristin Wenzel și designerul grafic Radu Manelici. S-a desfășurat timp de o săptămână într-un atelier al Universității “Ion Mincu” unde s-au întâlnit zi de zi, coordonatori și studenți și au traversat împreună mai multe medii și discipline.
Atelierul a presupus în primele trei zile un modul de mișcare, unul de matrițare și unul de grafică. În centrul celor trei module a stat descoperirea câtorva locuințe semnate de Marcel Iancu și alegerea unor detalii pe care le-am copiat în ipsos pentru ca apoi să le turnăm în săpun și ciocolată. Săpunul a fost folosit în băile facultății de arhitectură, iar ciocolata a fost servită la vernisaj. Ne-am apropiat altfel de patrimoniul modernist, l-am consumat, a devenit parte din noi.
Atelierul este un cadru de căutare. Ce a însemnat școala Bauhaus și ce mai înseamnă astăzi? Ce putem împrumuta, recupera, reintegra, reinventa? Lansăm întrebarea și nu ne grăbim să răspundem. Ne dăm timp să continuăm să ne întrebăm și să ne reformulăm întrebările astăzi, o sută de ani mai târziu în școala de arhitectură din București. Privim îndeaproape către influențele modernismului din arhitectura locală, către un patrimoniu neglijat aflat în stare accelerată de degradare. Cum să îl privim și cum să învățăm să-i acordăm grijă? În joacă, și puțin și cu frică, îl confruntăm pe Baubau-l patrimoniului modernist! Ne propunem un fir narativ, să explorăm clădirile din apropierea Universității de Arhitectură semnate de Marcel Iancu, arhitect, pictor, eseist. Ne dăm timp să descoperim noi instrumente de lucru. Începem cu corpul. Conștientizăm un ax vertical pe care se întinde coloana, vertebră cu vertebră. Suntem atenți la ceilalți, ne mișcăm din ce în ce mai repede și scriem tot ceea ce credem despre Bauhaus. Apoi închidem ochii, ne deschidem celelalte simțuri, ne lăsăm ghidați și învățăm să avem încredere. Ajungem pe Hristo Botev la nr 34 și acolo, pe colțul imobilului Solly Gold, citim. Continuăm. Timp de două zile ne mișcăm, ne extindem, ne facem disponibili. Simțim spațiul cu corpul. Interacționăm, reacționăm. Construim dialoguri între corpul construit și propriul corp. Empatizăm. Apoi ne uităm mai atent, mai îndeaproape. Căutăm detalii, anumite texturi, curburi sau poate finisaje absente. Ne uităm la accidente, la colțurile ciobite și preluăm în bucăți de lut bucăți de clădiri. Ne jucăm cu prezențe și absențe și ne confecționăm câte două matrițe din silicon. Într-o zi pregătim propriul săpun. Adăugăm pigmenți, uleiuri esențiale și petale de flori și îl turnăm în matrițe. Peste treizeci de zile îl vom aduce în băile Universității de Arhitectură. Apoi învățăm să facem ciocolată. Obținem detalii de feronerii, texturi de tencuială și o plăcuță cu “scrisori” din ciocolată densă. O gustăm. Consumăm detaliile. Simțim texturile altfel, cu un alt simț. Și povestim grafic. Adunăm imagini, selectăm. Formulăm texte, sintetizăm, ne conturăm un mesaj în doi. În două zile de modul de design grafic, câte doi studenți gândesc două afișe. Învățăm să povestim împreună.
Miza atelierului este propunerea de a ne uita la felul în care ne raportăm la patrimoniul construit. Și de a ne gândi la o alternativă pentru fenomenul prezent de construcție de la zero de clădiri noi simultan cu abandonul celor vechi. Patrimoniul este o resursă valoroasă, complicat de revitalizat cel puțin în aparență datorită faptului că am pierdut tehnicile și meșteșugurile folosite inițial. Însă, a o lua de la zero este doar calea cea mai comodă, nu și cea mai inteligentă.
Cea de-a doua chestiune este aceea a resonsabilității în sensul asumării a fiecăruia dintre noi a unei părți foarte mici din întregul care altminteri pare copleșitor, greu de cuprins și de tratat. Metafora fiecărui student care își alege o suprafață de 10x10cm de zid de care are grijă ca și cum ar fi propriul corp implică necesitatea responsabilității individuale. Un alt aspect relevant a fost acela al propunerii unui proces hands-on care este un instrument pedagogic foarte important și, în același timp, o metodă de lucru terapeutică. Prin urmare, în plus față de redescoperirea unui meșteșug precum turnarea ornamentelor de ipsos, studenții au avut o experiență pregătitoare care s-a concentrat pe corp pentru a îl pregăti de lucrul cu materia.
