Enough Is Enough. Expoziția principală a Bienalei de arhitectură Timișoara BETA 2020

Autor(i):
Curatori : Ilka Ruby, Anca Cioarec, Brîndușa Tudor

Design expoziție : Anca Cioarec, Brîndușa Tudor
Biroul:
stardust architects*
Colaboratori:
Design grădină : Alex Ciobotă, Raluca Rusu
Constructor grădină : Millegarden
Consultanță tehnică, prototipare și producție suporturi de expunere: Atelier Vast
Design grafic: Ștefan Lucuț
Hartă interactivă: Vlad Albu
Organizator: Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială Timiș, Primăria Municipiului Timișoara – Casa de Cultură a Municipiului Timișoara Bienala de arhitectură – Beta 2020 Timișoara the BETA team:
Alexandra Maria Rigler, Alexandru Todirică, Alexandra Trofin, Dariana Pau, David Alexandru Dumitrescu, Dragoș Nistor, Emanuela Cristescu, Nicoleta Postolache, Romina Popescu
Fotografie: Bianca Azap, Dan Purice, Marius Vasile, Teodora Capră-Robescu,
Oana Vasile, Alexandru Todirică
Ilustrație: Irina Mateescu
Localizare:
România, jud. Timiș, Timișoara
Parametri:
RH: p / Su: 1400 m2

Comentariul autorului:

the manifesto

do we really have to build?
mapping local resources
reusing what is abandoned
repairing what is broken
recovering materials
remembering crafts
discovering new materials
caring for community
sharing knowledge

Designul expoziției s-a supus, în mod direct, manifestului ei. Astfel, am început prin maparea resurselor existente. Am inventariat ceea ce Beta produsese pentru expoziții anterioare, precum și ceea ce mai exista prin depozitele colaboratorilor, obiecte desenate de colegi arhitecți ca suport de expunere pentru alte evenimente similare și care puteau fi de folos și expoziției noastre.
În plus, am știut de la bun început că vom vrea ca această expoziție să poată vorbi și către publicul larg. Asta ne-a condus către nevoia de a avea o atmosferă bună, primitoare în această hală de cca 1400 mp, anume lucrul cu exponate care vorbesc senzorial, deci universal. Și care dublează limbajul planșelor de arhitectură cu materia din care proiectele expuse sunt constituite, cu mostre, bucăți de materiale de construcție, secvențe de materie brută, detalii care translatează o bucată fizică din acel proiect.
Însă cel mai important partener al proiectelor expuse a fost grădina, nu doar pentru că știam că a zăbovi mult timp într-un spațiu foarte mare, închis, descifrând proiecte de arhitectură poate deveni o experiență copleșitoare, sau pentru că știam că pentru un grup de copii sau de vecini, grădina este întotdeauna o gazdă bună, ci mai ales pentru că ne-am imaginat-o migrând într-un spațiu public din Timișoara și fiind astfel, o investiție a expoziției în ceva ce trăiește mult timp după ea și amintește numai subtil despre această primă etapă temporară, însă ea are beneficiari pe termen lung o comunitate din oraș, ceea ce acum se întâmplă, grădina a migrat într-un triunghi verde înconjurat de locuințe în cartierul Fabric.
Toate elementele suport pentru expunerea proiectelor care au fost construite de la zero, au fost o familie de scări din lemn. Scara este un obiect aflat la intersecția dintre limbajului de arhitectură și cel al grădinilor, și, poate cel mai important, este simbolul șantierului. Ne-am dorit o experiență spațială care să te translateze în miezul procesului de construcție a proiectelor. Modulele de lemn au două iterații, care au ținut seama de măsura în care am avut mostre, obiecte de expus pe suprafață orizontală și în acest caz, am adăugat suportul transparent, de sticlă, respectiv am renunțat la treptele din planul oblic, care susțineau panourile proiectelor. În plus, am avut nevoie de un modul mare, compus, care își prelungește una dintre laturi dublând înălțimea, pentru a susține chiar manifestul, și pentru a deveni, așa cum a denumit-o o prietenă, scara priorităților.
În plus, expoziția propunea câteva evenimente spațiale, harta interactivă a Timișoarei, structura Re-urilor, bucătăria, conul și masa comunitară.
Harta interactivă propunea vizitatorilor să planteze semințe într-o jardinieră supradimensionată care avea schițate sumar limitele cartierelor din Timișoara. O reflecție asupra forței pe care o are gestul mărunt, decizia sau absența deciziei fiecăruia dintre noi în relația cu spațiul.
Structura Re-urilor. Tot în cheia utilizării a ceea ce avem, am constatat la un moment dat în procesul de lucru la designul de expoziție că spațiul halei are un actor important, anume o structură metalică, galbenă, ca o creatură filiformă, ludică, neașteptată, care intrigă. Ea este formată din 4 rânduri de stâlpi și o platformă de lucru suspendată pe cele două centrale, care servea reparației tramvaielor. Lucru care ni s-a părut o coincidență bună, astfel că, am construit în jurul acestei prezențe zona Re-urilor, așa cum am numit-o intern, zona dedicată proiectelor de reutilizare, reparație, recuperare și revitalizare. Camera pionieratului.
Bucătăria a fost locul activ,zona atelierelor, a evenimentelor practice care au nevoie de masă de lucru și de apă. Toate obiectele rezultate în urma atelierelor de lucru au fost expuse pe etajerele bucătăriei. Dacă ne imaginăm că proiectele expuse reprezintă, posibile rețete de responsabilitate, în spațiul bucătăriei, s-au produs și expus ingredientele lor posibile.
Conul. În proximitatea bucătăriei se afla zona de întâlniri și conferințe, marcată de un con, fragil și efemer, suspendat de fermele metalice ale halei, sub luminatorul central, care ține, metaforic, oamenii împreună. El a dansat și s-a transformat subtil pe toată perioada expoziției datorită vântului, a umidității și a schimbărilor din atmosferă generate de plante, poate de mișcările bruște ale oamenilor sau de lumina de toamnă. Baza cercului a fost făcută de un împletitor de nuiele din Timiș, iar textilele prinse de el, de atelierul CristinaCristina din București.
Masa comunitară este un obiect desenat de prietenul și colegul nostru arhitect, Tudor Vlăsceanu, cu ocazia ediției Romanian Design Week 2017, ca suport de expunere, numit A big table. Ea ne-a fost împrumutată pentru o lună, pentru a găzdui proiectele dedicate secțiunii Caring for community. Ne imaginăm o bază de date cu multe obiecte produse de-a lungul timpului pentru diverse expoziții, obiecte care acum stau cuminți prin depozite și care ar putea constitui de multe ori resurse excelente pentru alte noi nevoi similare.

Expoziția a fost deja reiterată la Belgrad, în cadrul Bienalei internaționale de arhitectură BINA, într-un spațiu de 60mp cu o curte de cca 40mp, astfel că 4 module scară au fost transformate într-un blat continuu pe care au fost expuse o selecție a câte două pentru fiecare dintre cele 9 categorii ale manifestului. Curtea din spate a fost populată de bucătăria care a devenit suport pentru manifestul grădini, dar și gazdă a atelierelor de pământ și scara priorităților care de data aceasta s-a sprijinit pe unul dintre calcanele curții.