Muzeul istoriei evreilor și a Holocaustului în România

Autor(i):
Vladimir Arsene, Silviu Chițu, Antoniu Craiovan, Alexandra Macoveiu, Zzing Lee, Ioana Manu, Georgiana Gogolan, Berenbaum Jacobs Associates LLC, POPP & Asociații, 1722 StudioLab
Biroul:
Westfourth Architecture SRL, Berenbaum Jacobs Associates LLC, StudioLab
Colaboratori:
POPP & Asociații
Localizare:
România

Comentariul autorului:

Muzeul vă fi dezvoltat în cadrul unei clădiri existente de 8 etaje amplasata pe Calea Victoriei. Clădirea, cunoscută drept ''Casa Roșie”, datorită culorii inițiale a tencuielii exterioare, a fost proiectată de arhitectul Octav Doicesu, în 1930, și a fost sediul corporației americane Banloc - Goodrich, producătoare de anvelope pentru mașini. Clădirea este în prezent în situație de risc seismic și este abandonată în momentul declanșării concursului internațional pentru muzeu.
Transformarea unei clădiri pe 8 etaje, cu structură cu risc seismic avansat într-un muzeu contemporan a constituit o provocare pe mai multe planuri.
În primul rând reabilitarea și consolidarea structurii de rezistență a trebuit gândită în relație cu o nouă structură pentru un nou nod de circulație verticală pentru muzeu și cu o configurație structurală care să elimine câteva serii de stâlpi la parter, necesari unei deschideri corespunzătoare pentru auditoriul muzeului. În plus, având în vedere înălțimile reduse de nivel, corespunzătoare unei clădiri de birouri antebelică, structura de rezistență vă trebui să acomodeze eliminarea unor planșee pentru realizarea spațiilor generoase solicitate atât de spațiile publice cât și de unele galerii ale expoziției permanente. Ultimul planșeu sub acoperiș a fost eliminat pentru a putea include clădirea într-o categorie de înălțime ce necesită măsuri de siguranță la foc mai permisibile și mai adecvate funcțiunii de muzeu. Toată anvelopa exterioară a trebuit adusă la standardele de confort energetic contemporan și noile fațade de cărămidă aparență (o evocare a culorii dacă nu a materialului original al clădirii) au trebuit coordonate cu consolidarea perimetrală a structurii de rezistență.
În al doilea rând, toată circulația pe cele 4 etaje aferente expoziției permanente a trebuit gândită că un parcurs descendent într-o singură direcție pornind de la etajul 4, accesibil direct din holul de intrare. Alte fluxuri de circulații, pentru depozitare, exponate, salariați, bibliotecă și centrul educațional au trebuit integrate clădiri și separate de cel al vizitatorilor.
În ultimul rând, integrarea spațiilor publice ale clădirii în circuitul urban, în afară legăturilor directe cu muzeul a constiuit una din cele mai interesante provocări. Podul de sticlă al Expoziției Temporare care leagă la etajul 1 cele două aripi laterale ale clădirii și definește spațiul anterior întrării în clădire a fost conceput în această direcție. Pe lângă contravântuirea structurală realizată de acest pod, transparența și vizibilitatea sa din Calea Victoriei, transformă muzeul într-un organism viu conectat la ritmul orașului.