Comentariul autorului:
Cunoscută și drept casa cu arcade, clădirea ce găzduiește în prezent secția de literatură veche a Muzeului Literaturii Române Iași, este una dintre cele mai vechi construcții laice din Iași. Imobilul este o casă negustorească din secolul al XVIII-lea, datată în baza săpăturilor arheologice din 1967-1968, și este ultima rămasă dintr-un șir de dugheni ce au existat în mahalaua negustorească a Sfintei Vineri.
Conformarea planimetrică, cu portic spre strada principală și partea posterioară închisă, servind cândva drept depozit, o încadreză în clădirile “prototipuri de prăvălii destinate în mod special centrelor comerciale ale târgurilor, bazarelor, care împacă expunerea mărfii la apărare de intemperii cu necesitățile circulației pe uliță.” Imobilul este cunoscut și sub denumirea Muzeul Tiparului “Casa Dosoftei”, însă cercetările realizate de-a lungul timpului nu pot confirma că aici ar fi locuit Mitropolitul Dosoftei.
Clădirea a beneficiat de o amplă restaurare între anii 1960-1970, realizată de Direcția Monumentelor Istorice și condusă de arh. Ioana Grigorescu și mai târziu de arh. Nicolae Diaconu, în cadrul căreia au fost consolidate toate elementele stucturale, a fost reconstruit planșeul peste parter, șarpanta, au fost refăcute pardoselile, tâmplăria a fost înlocuită, la fel și învelitoarea. A fost creat un acces vertical în interior, prin intermediul unei scări spirală, cu trepte din dulapi de stejar. Fiind incertă relația cu strada Anastasie Panu la momentul restaurării, întrucât și aceasta era în proces de modernizare, porticul a fost închis pe toate trei laturile si nu mai comunica direct cu circulația pietonală adiacentă.
Proiectul nostru a urmărit conservarea și restaurarea elementelor de arhitectură, atât a celor autentice cât și a celor concepute în anii '60 cu rolul de a completa casa și de a ilustra un moment favorabil din trecutul său.
Lucrările de construcție au presupus în principal biocidări, curățări fizico-mecanice cu perii moi şi instrumentar adecvat, rețeseri și plombări cu materiale compatibile, precum piatra de Șcheia sau de Molid, mortare preparate pornind de la rețetele din anii '60, care și-au demonstrat în timp calitățile, rostuirea zidăriei ancadramentelor și bolților aparente de cărămidă cu mortare de integrare pe bază de praf de cărămidă, taselări și completări punctuale.
Cu atenție au fost conservate și elementele aparente din lemn ale planșeului de peste parter, lemnul ușilor, și scării interioare. Aceasta, executată din trapte din lemn de stejar, așezate una peste alta și fixate cu o tijă metalică ce străbate mijlocul tamburului, a suferit în timp deformări, motiv pentru care am propus susținerea acesteia cu o serie de tije metalice ce ancorează fiecare treaptă în parte de un inel metalic fixat deasupra, în planșeu.
Alte elemente precum grilajele și ferecăturile ușilor au fost revizuite și reutilizate, în timp ce ferestrele au fost refăcute.
Cu această ocazie au fost înlocuite toate instalațiile interioare, bransamentele și vitrinele.
Prin deschiderea laturilor scurte, porticul nu numai că a fost redeschis trecătorilor dar a și devenit principalul spațiu de acces în muzeu.
Lucrările de intervenție au avut ca rezultat conservarea restaurării de la mijlocul sec. XX, care intrase în mentalul colectiv, dar și transformarea clădirii într-un muzeu care invită trecătorii să îi descopere exponatele.
