Comentariul autorului:
Dintr-o parte într-alta, orașul pare să se adâncească în perspectivă, multiplicând repertoriul de imagini: dar de fapt el nu are grosime, ci doar avers si revers, ca o foaie de hârtie, cu o imagine pe fiecare dintre cele două părti, care nu pot nici să se desprindă, nici să se privească.
(Italo Calvino, Orașele invizibile, Orașele și ochii)
Tema cere două părți ale zidului, diferite, asemenea orașului lui Calvino - una a artistului, alta a oamenilor orașului, aversul și reversul. Dar orașul este de fapt o singură imagine, complexă și uneori contradictorie, formată din mii de imagini diferite care concură toate la totalitatea sa, individuale, dar în același timp nedespărțite.
Astfel, proiectul propune un altfel de zid, continuu, atât interior cât și exterior, care protejează dar și expune, care adună dar și desparte. Chiar dacă acesta are doua părti distincte, limita dintre ele este ambiguă, aflată undeva sus, desupra, unde zidul urcă și se încheie doar pentru a începe din nou, coborând. Este parte a aceluiași zid și totuși alta.
Propunem un tub simplu prefabricat, care are o parte exterioară și una interioară, suprafete continue fară delimitare clară, în spiritul temei dar și al ideii orașului pe care evenimentul îl reprezintă.
Tubul suport este din beton armat, suprafața pe care se poate expune, se poate interveni la modul cel mai simplu, desenând cu creta chiar. Este o suprafață care datorită curburii mari este potrivită expunerii aproape în orice condiții. În același timp suprafața interioară este gândită astfel încât să poată găzdui - lucru deosebit de firesc pentru un spațiu care adună comunitatea. Poate fi gazda unor mici evenimente sau proiecții, a unor expuneri ce necesită o oarecare protecție, dar poate fi și un spațiu pentru odihnă sau care oferă pur și simplu umbră trecătorilor.
Mai important poate decât orice este că, odată încheiată expoziția, acest tub de beton poate fi reutilizat. Poate fi ușor recondiționat pentru o nouă expunere dar, poate la fel de ușor să devină un mic spațiu informațional, poate deveni prin compunere și mici intervenții o locuință minimală pentru cei care au nevoie, ca un semnal a ceea ce ar trebui să reprezinte atenția acordată nevoilor reale ale orașului și chiar, ca o ultimă utilizare, la un moment dat poate deveni ceea ce a fost construit sa fie. Dovada valabilităţii acestui demers sunt propunerile de reutilizare venite după încheierea festivalului, propuneri prin care pavilioanele au re-intrat într-un circuit cultural. Fie că ambientează deja spaţii ale oraşului - un exemplu fiind spaţiul public al Casei de Cultură a Studenţilor, fie că vor face parte din organizarea unor viitoare festivaluri culturale, ele vor rămane active în structura urbană a Timişoarei.
