
Comentariul autorului:
Cabinetul notarial Chiș există de mulți ani în centrul Clujului și de-a lungul timpului și-a construit o bază de clienți consistentă. Atunci când au închiriat noul spațiu de peste drum, mai mare, și-au dorit să fie confortabil, luminos și primitor. Problema principală era însă că spațiul existent avea o geometrie complicată, o formă neregulată și era întunecos. Necesitățile erau și ele la prima vedere mult mai mari decât ce oferea existentul: 3 locuri la recepție, 5 birouri, un birou închis și 7 mese pentru clienți. Spațiul de tip liniar era strangulat în partea centrală, iar în spate tavanul cobora dramatic și lumină naturală era mult mai redusă.
Ne-am propus să simplificăm la maxim schema funcțională, să subliniem și mai tare linearitatea spațiului, dar în același timp să îi dăm fluiditate. Introducerea unor linii sinusoidale, rotunjirea colțurilor face ca lucrurile să fie mai prietenoase în acest spațiu îngust. În partea stângă au fost grupate birourile într-o linie continuă, ușor curbată care îmbracă toate rezaliturile spațiului existent. În partea dreaptă au fost grupate mesele pentru semnat pentru clienți, gândite ca separeuri cu lămpi suspendate, într-o amenajare de tip liniar, compact. Acestea fac ca spațiul să fie confortabil și neaglomerat.
Un element foarte important este oglinda montată în zona în care tavanul coboară, care dă senzația de continuare a spațiului și îl face mai mare. Lamelele de lemn montate pe perete par astfel că se continuă, chiar dacă acest lucru e doar în oglindă ajutând foarte mult la percepția spațială. Iluminatul, materialele alese și paleta de culori simplă fac ca spațiul să fie luminos și confortabil, fără să fie intimidant, reprezentativ dar în același timp primitor. În final nu se mai percepe această geometrie complicată ci un spațiu fluid și organizat.