Comentariul autorului:
Casa dintr-o fostă suburbie verde – astăzi este un cartier central – al Clujului a fost construită în 1936. Pe planurile vechi nu apare decât numele meșterului executant, însă probabil că tot el a fost și autorul. Meșterii de atunci (în România interbelică) lucrau cu diferiți arhitecți la proiecte cu pretenții în centre sau cartiere noi și ajungeau să aplice ceea ce văzuseră și învățaseră acolo la construcții fără pretenții la periferia orașelor – cam la fel ca un croitor priceput ce se uită atent la revistele de modă. Deși casa nu este excepțională din punct de vedere arhitectural, are un farmec ușor romantic, mai ales în imaginea exterioară. Însă, dincolo de neajunsurile tehnice, clădirea avea și probleme funcționale mari. Întrebarea era nu cum se poate repara și îmbunătăți casa, ci ce se mai poate păstra din ea. Elementul cel mai valoros și esențial pentru caracterul casei era colțul curbat dinspre sud-est. Acesta și dorința de a se păstra conturul general aveau să genereze regândirea spațiilor și a imaginii.
După reabilitare, din subsol a dispărut garajul. Au fost introduse o curte engleză mare și două mai mici și liniare, ce permit funcționarea unui mic studio cu acces independent, precum și a noilor încăperi tehnice. La parter, serviciile și circulațiile au fost aliniate la latura de nord, eliberând un spațiu cu împărțiri ușoare între bucătărie, acces și spațiul de zi și permițând deschiderea tuturor camerelor către soare și către grădină.
La etajul 1, liftul și scara duc către două dormitoare, o baie și un dressing deschis, tratat ca un spațiu de locuit, și către o terasă acoperită ce dă tot către grădină. Șarpanta veche a fost înlocuită de un etaj 2 parțial, compus dintr-o serie de terase descoperitie, acoperite sau semi-acoperite. Priveliștea asupra orașului e impresionantă, iar visul modernist clasic al acoperișului-grădină e împlinit într-un mod spectaculos.
Casa continuă și dezvoltă, într-un mod propriu și sensibil, principiile și estetica Art Deco, cu detalii contemporane. Această ducere mai departe e foarte vizibilă în tâmplăria metalică, sau în geamul curbat, cam cum și l-ar fi orit arhitecții și meșterii de atunci, dacă ar fi avut posibilitatea să o facă. Casa nouă pornește în mod fundamental de la cea veche, pe care o incorporează și o transformă, păstrând balansul între ceea ce e valoros și indispensabil, și ceea ce poate fi sau chiar trebuie reinventat.
