Comentariul autorului:
Reabilitarea Organică a Satului Tradiţional este nucleul ideatic al Asociaţiei R.O.S.T. justificat pe deplin de prima sa activitate în care a fost salvată o căsuţă tradiţională din Ţara Maramureşului, pe baza contribuţiei financiare spontane a prietenilor pe care această căsuţă şi i-a făcut în reţelele de socializare.
Povestea Casei cu Clăi a fost expusă pe larg în broşura omonimă http://rostmaramures.ro/casa-cu-clai-2020/, cu intenţia de a ataşa valenţe de manifest acestei inițiative de conservare a arhitecturii tradiționale, demonstrând că vechile construcții pot fi readuse la viață și că acest efort merită să fie făcut, atât de dragul strămoșilor cât și al copiilor noștri.
Dar conservarea arhitecturii tradiţionale nu se opreşte doar la locuinţele bătrâneşti ci la toate elementele componente ale unui sat, şi astfel am ajuns cu rost la bijuteriile ce încă mai pot fi văzute în aproape toate satele noastre: bisericile de lemn.
Datările dendrocronologice iniţiate de Asociaţia R.O.S.T. în Țara Chioarului, pentru bisericile din Buteasa şi Săcălăşeni, au generat rescrierea istoricului acestora şi înţelegerea mai profundă a modului în care au fost construite. Materialele documentare găsite pe parcursul cercetării au fost puse cap-la-cap, corelate cu noutăţile aduse de datarea ştiinţifică a materialului lemnos şi prezentate pe larg în cele două broşuri destinate acestor biserici.
Tot acest demers a durat mai puţin de o jumătate de an, costurile pentru editarea şi tipărirea broşurilor a fost rezonabil, însă beneficiul pe care acest tip de material documentar îl aduce în comunităţile locale este salutar pentru ideea conştientizării valorilor pe care bisericile, ”lăzile de zestre” ale satelor, le tezaurizează în însăşi structura lor. Şi nu în ultimul rând broşurile devin utile în circuitele turistice de interes local din care aceste biserici ar trebui sa facă parte.
Broșura ”Aspecte istorice inedite în Țara Chioarului. Biserica din Săcălășeni”
http://rostmaramures.ro/sacalaseni-brosura-2020/
În timpul derulării proiectului iniţiat de Centru Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ”Liviu Borlan” Maramureş pentru Tururile virtuale ale bisericilor de lemn din Ţara Chioarului, Asociaţia R.O.S.T. a dorit să contribuie în partea de documentare cu ceva mai mult decât simpla colectare de informaţii din arhive şi de pe teren. Astfel s-a născut iniţiativa datării dendrocronologice a materialului lemnos din structura bisericii şi apoi a rescrierii istoricului bisericii pe baza datelor certe rezultate dintr-o astfel de cercetare ştiinţifică.
Lansarea broşurii la Centrul Turistic din incinta bisericii a provocat rumoare în rândul localnicilor, obişnuiţi cu freamătul ce plutește în jurul bisericii din Săcălășeni ca fiind construită în 1442. Informaţia poate fi adevărata, dar pentru prima biserică ridicată aici, cea de-a doua fiind cea păstrată până azi, datată ”după vremea tătărime” în 1725, construită după rigorile bisericilor din Ţara Maramureşului de un meşter venit de acolo.
Broșura ”Aspecte istorice inedite în Țara Chioarului. Biserica din Buteasa”
http://rostmaramures.ro/buteasa-brosura-2020/
Cea mai degradată biserică din judeţul Maramureş se află la Buteasa, în Ţara Chioarului. Lipsa interesului din partea localnicilor, lipsa de responsabilitate a feţelor bisericeşti care ar fi avut datoria de a se îngriji de starea ”bătrânei” satului, toate acestea au condus la dramatica prăbuşire a acoperişului bisericii, în Ziua Culturii Naţionale a anului 2019.
Cu puţin timp înaintea acestui eveniment, la iniţiativa Direcţiei Judeţene pentru Cultură Maramureş s-a coagulat un mic grup de iniţiativă pentru salvarea bisericii.
În afara acţiunii de punere în siguranţă a structurii rămase în picioare au fost făcute demersuri de promovare a bisericii şi a intenţiei de salvare. Printre acestea se află şi cercetarea monumentului cu scopul de a-i stabili istoricul şi principalele etape constructive. Datarea dendrocronologică a devenit o necesitate şi astfel a fost stabilit anul 1884 ca an al construirii, însă prezența fragmentelor constructive în absida altarului, în șarpantă și în corpul bisericii, datate la 1702 și 1802, deschid front de lucru pentru cercetări ulterioare pentru a clarifica proveniența lor.
