Comentariul autorului:
Profesor al Școlii de Arhitectură pe parcursul a peste 30 de ani, domnul doctor arhitect Gabriel Cristea a reprezentat pentru colegi și studenți un model cultural aparte. Dubla sa pasiune pentru proiectare de arhitectură și perfecționarea tinerelor generații de studenți a definit în timp o personalitate complexă selectată de comunitatea universitară pentru organizarea procesului de învățământ, în calitate de decan al Facultății de Arhitectură pe perioada a două mandate (1981-1989).
Volumul (ediție bilingvă română-engleză) este o monografie esențială privind activitatea profesională a arhitectului Gabriel Cristea (1931-1998).
Am considerat ca fiind o datorie importantă pentru noi, cei care l-am cunoscut și i-am fost discipoli, să prezentăm în fața colegilor mai tineri un model valoros, studiul nostru oferind breslei și posibilități de înțelegere a evoluției Școlii Românești de Arhitectură. Desigur, acest gest editorial nu exclude, ci dimpotrivă, aduce în atenția cititorilor calitățile deosebite ale celor care au contribuit la construcția cărții, la rândul lor personalități marcante ale arhitecturii românești.
În prezent, arhitecții ezită să se lanseze în comentarii privind arhitectura noastră recentă și realizările arhitecților acestei perioade. Perioada stilistică fiind controversată și intens politizată, discursul critic este deocamdată reținut, se face simțită nevoia unei distanțări care să permită limpezirea criteriilor și simplificarea judecății.
Dialogul nostru postum cu profesorul a avut sprijinul necondiționat al unui colectiv entuziast și implicat, care a reunit foști colegi, colaboratori sau studenți din țară și străinătate. Liantul indestructibil care a adus laolaltă acest grup de arhitecți a fost, fără îndoială, admirația necondiționată pentru talentul mentorului nostru.
Cartea reprezintă, deci, un exercițiu de admirație, de readucere în memoria colegilor și colaboratorilor profesorului a modelului său de creativitate, potențial interesant și contagios și pentru studenții de astăzi.
În spiritul acestui exemplu, susținem ideea că o școală nu se structurează doar pe metode, concepte, programe sau strategii, ci se dezvoltă și se impune prin vocația personalităților care participă la modelarea și evoluția unei viziuni creative în arhitectură. (Daniela Rădulescu-Andronic)
