Casa AB

Autor(i):
arh. Gabriel-Cosmin Cismaru
Localizare:
România

Comentariul autorului:

Proiectul a început cu ideea de a realiza două locuințe unifamiliale cuplate/înșiruite. Casa principală este destinată unei familii tinere, având la dispoziție toate condițiile necesare. Accesul se realizează printr-o zonă acoperită, protejată de vânt și discretă. În holul de intrare al casei observăm scara într-o singură rampă fără contratreaptă și ancorată în diafragma de beton armat ce separă livingul de hol și bucătărie. Cu ajutorul ușilor glisante largi și ascunse în perete, livingul se poate închide complet față de restul casei. Bucătăria este deschisă și este dotată cu o insulă, o zonă de bar generoasă și o cămară prin care se face accesul l-a subsol unde regăsim spălătoria și zona de depozitare. Pentru o mai bună intimitate, s-a realizat o zonă tampon de servicii spre aleea pietonală. Astfel toată atenția este distribuită către curtea privată din spate. Etajul este compus din 3 dormitoare, 2 grupuri sanitare, o zonă de studiu și 2 terase descoperite, una dintre acestea avand o suprafata amplă și fiind dotată cu un șemineu. Cea de a doua casă este pentru oaspeți și poate găzdui un cuplu, fiind echivalentul unui apartament de 2 camere. Aceasta din urmă putând fi inchiriată sau vandută ulterior.