Aplicația de notare a conformării planului locuințelor

Autor(i):
Radu-Costin Negoiță
Colaboratori:
Stud. arh. Teodora Costovici
Stud. arh. Miruna Sava
Arh. Corina Scutelnicu
Localizare:
România

Comentariul autorului:

Contextul:

În cca. un an piața imobiliară din România se poate schimba radical.
Aplicația pe care o avem în lucru își propune să noteze apartamentele în funcție de confortul oferit locatarului: construim un radar al calității experienței de locuire.

Detaliile, pe scurt, aici:
https://m.digi24.ro/emisiuni/jurnale/jurnal-ora-18-00-29-iulie-2-1615819
și aici:
https://radunegoita.ro/contributii/

Calitatea funcțională a unei locuințe este, din păcate, factorul cel mai puțin important în economia majorității tranzacțiilor imobiliare.
În marile orașe alegerea unui apartament ține cont, în principal, de numărul de metri pătrați și de distanța față de stațiile de transport în comun. Factorul preț este cel decisiv, dar și acesta este influențat de elemente precum eficiența campaniei de promovare a dezvoltatorului și costul metrului pătrat de teren (aspectul clădirii contează și el, dar doar tangențial în majoritatea situațiilor). Nu sunt prezentate date despre cum funcționează interiorul – nu se vorbește despre orientarea spre lumină a camerelor și nu există nimic legat de conformația spațiilor : calitatea vieții cotidiene/de acasă a persoanei care plătește ratele nu reprezintă încă un factor hotărâtor în luarea deciziei. Acest lucru face ca ierarhia prețurilor să nu corespundă cu realitatea funcțională a locuințelor.

Dezvoltatorii imobiliari au primul și ultimul cuvânt – nu doar în ceea ce privește cum se dezvoltă orașele noastre, ci și în cum locuim acasă.
Am în plan să compensez lipsa implicării statului în relația dintre dezvoltatorii imobiliari și cumpărătorii neavizați - prin oferirea de informații specifice despre ce cumpără celor din urmă putem crește confortul de acasă locuință cu locuință.

Despre mine:

Din 2006 am calitatea de cadru didactic asociat al Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu.
În 2012 am susținut teza de doctorat privind avatarurile conceptului de confort.
Din 2015 administrez comunitatea Facebook "Case Strâmbe pe Radar", pe care am creat-o – locul unde se răspunde la întrebări despre calitatea locuințelor de cumpărat.
Am considerat că pot sprijini persoanele interesate mai bine dacă structurez informația relevantă despre drepturile garantate în materie de confort - în 2018 am publicat ceea ce eu numesc un primul ghid pentru cumpărătorul de locuință neavizat. Cartea a fost făcută posibilă de Editura Publica, se numește “Disconfort Residence” și populează astăzi mai multe mii de măsuțe din sufrageriile din România.
Cei aproape 6 ani pe care i-am investit în monitorizarea calității locuirii din blocurile noi au fost relevanți pentru publicul interesat: "C.S.p.R." se apropie de 30.000 de fani, iar interacțiunile cu pagina în luna iulie 2021 au impactat aproximativ 100.000 de persoane.

Despre aplicație:

Scopul aplicației de notare a confortului locativ este reașezarea pieței imobiliare pornind de la experiența de locuire a persoanelor care folosesc spațiul. Aplicația/programul înseamnă automatizarea unei analize SWOT (inteligență artificială – machine learning) care va măsura, în conformațiile de plan, următoarele:
- Siguranța și accesibilitatea în exploatare a locuințelor (validarea valorii planului locuinței d.p.d.v. al mobilării standard - inclusiv adecvarea la cerințele legale din Legea Locuinței aferente)
- Sănătatea mediului construit (măsurarea aportului lumină naturală d.p.d.v. al orientării cardinale, avertizări generice privind riscurile aferente punților termice)
- Potențialul latent neexplorat al fiecărei locuințe (recompartimentările posibile)

Am afirmat că aplicația se va construi pe un algoritm de inteligență artificială care "învață" din notele date de arhitecți apartamentelor – este vorba de judecarea calităților și defectelor unui plan de apartament (de exemplu) din punct de vedere strict funcțional. În momentul de față suntem în faza de concepție a algoritmului de notare manual.

Un avantaj secundar pe care îl am în vedere cu privire la lansarea aplicației este eliminarea, în timp, din piață a soluțiilor necalitative care devin locuințe în număr mare – mă refer în special la cele ale căror autori nu sunt arhitecți. O aplicație instalată pe un telefon care poate nota un apartament în funcție de cele sus-menționate poate scoate în evidență un proiect calitativ în detrimentul unuia slab – acest lucru va crește, sper eu, cererea de servicii prestate de către colegii arhitecți responsabili.

Pașii de parcurs:
1. Contractăm persoane cu studii de arhitectură pentru testare și dezvoltare
2. Testăm șablonul pe analizele existente pentru a elimina cât mai multe din erorile posibile – aprox. 6 luni
3. Identificăm procesele ce se pot automatiza și căutăm consultanță de specialitate în zona IT – aprox. 2 luni
4. Creăm, în colaborare cu o mică echipă de specialiști IT un MVP (produs minim viabil) – aprox. 6 luni
5. Începem testele și facem corecturile – 1-3 luni
6. Pregătim produsul final și finalizăm interfața ce permite folosirea de către public – 1-3 luni
7. Lansăm aplicația

Noi, arhitecții, am demonstrat, de-a lungul timpului, eleganță, tact și cumpătare în manifestarea influenței benefice de care suntem capabili - rezultatele au fost, din păcate, în detrimentul interesului societății dar și al breslei. Aplicația de notare a confortului poate crea unda de șoc care reașează construcțiile de locuințe pe drumul cel bun. Arhitectura merită o pârghie justă ACUM.

Campania de strângere de fonduri pe care am demarat-o poate transforma aplicația de notare a confortului în realitate.
Vă stau la dispoziție pentru informații suplimentare și mi-ar face plăcere să vă pot prezenta personal ideea – sunt convins că acest lucru ar ajuta la clarificarea demersului. Vă mulțumesc pentru timpul acordat!