Comentariul autorului:
Drumul sinuos și argilos din Ținutul Haitei, un meleag înnobilat prin stânci, păduri de foioase și conifere, propune privitorului călătorului pe munte, pe măsură ce este parcurs, o suită de case izolate, fiecare cu propria sa poveste, compunând ansamblul de case de vacanță Haita Land.
Conceptul Casei Cuib s-a născut din dorința de a păstra vie memoria locului, acolo unde o casă bătrânească stătea de strajă sub un fum alb (atunci când a fost descoperită), urmărind toată valea. Edificarea ei ține să ne amintească de utilitatea, firescul și expresivitatea materialelor și tehnicilor tradiționale, încercând să integreze pe cât posibil bucăți ce au putut fi recuperate din vechea casă (inițial s-a dorit o intervenție pe casa veche, dar din păcate, situația structurală în care se afla nu a permis acest lucru).
Chiar dacă cele trei construcții edificate au exprimări diferite (prin volume și materiale) și poziții izolate, acestea nu elimină opțiunea dialogului, optând pentru câteva axe vizuale care să lege compozițional tot ansamblul, invitând totodată noi edificii care să participe la conversație de la distanță. Fiecare dintre case beneficiază de curți generoase care să lase între ele drumuri-alei spre diferite obiective, asemenea unui sat.
Privit din vale „Satul de vacanță” se dezvoltă liniar pe fâșii orizontale în tonuri de gri: tablă plană fălțuită și gard din lemn, țiglă ceramică și beton aparent, șindrilă băițuită și șindrilă tratată cu păcură, toate obiectele înscriindu-se în peisajul montan printr-o prezență discretă. Desfășurarea laterală către drumul pietruit dezvăluie o serie de triunghiuri preluând panta abruptă a terenului și dezvoltând terase și balcoane înspre vale și vârfurile îndepărtate.
Creată în spiritul arhitecturii vernaculare, locuința CUIB, amintire a casei vechi din bârne de lemn existente pe sit, răsare din formele inițiale ale casei „amintire”, materialele existente căpătând funcțiuni noi: bârnele vechi se transformă în grinzi pentru pasarelă, stâlpi pentru prispă, scări și terasă, în timp ce noile materiale se inspiră de la construcțiile existente pe amplasament: dranița de pe acoperiș se îmbină cu tabla plană fălțuită. Îmbrăcată în straie tradiționale (șindrilă tip solzi pe fațadă) care așteptau să fie descoperite sub praful din podul unei șuri din sat, noua casă a chemat la o „clacă” pentru înveșmântarea sa la care au participat atât meșteri cunoscători, cât și gazdele, apropiații care au deprins meșteșugul. Zonele de ornamentație din lut din jurul tâmplăriei albastre și a consolelor, încă așteaptă vremea potrivită, deocamdată zărindu-se doar caroiajul șipcilor ce le vor oferi suportul necesar.
Atmosfera de la această altitudine este una schimbătoare de la oră la oră, traversându-se mai multe anotimpuri de-a lungul unei singure zile: perioade de soare puternic, rafale de ploaie și chiar ninsoare, „țurțurii mieilor” așa cum numesc sătenii ultimele ninsori cu bucățele de gheață din aprilie. Elementele casei participă și ele la acustica locului: vuietul constant al vântului, un lătrat din depărtare, bobițele de gheață care sar de pe o șipcă pe alta... În interior însă e liniște. Lambriul din lemn decupează din loc în loc goluri care fragmentează peisajul exterior, precum și cutii albastre desprinse din casă care definesc funcțiuni speciale, spații de citit sau zone de dormit cu tablouri naturale către anumite unghiuri ale împrejurimilor. Într-una dintre zonele de zi este suspendat „cuibul”, o zonă de dormit așezată pe grinzile construcției, dar detașată de pereți, cu balustradă plină înclinată, care așteaptă un veșmânt din nuiele împletite definind o zonă de dormit la etaj cu vedere spre cerul înstelat. Cealaltă zonă de zi se conectează printr-o pasarelă, deasupra zonei de dormit și colțului de lectură, cu terasa care oferă decupaje doar pe anumite porțiuni, delimitând casa de drumul pietruit, dar conectându-se prin axul accesului cu casa „Pridvor”.
