Street Delivery Quinet 2019

Autor(i):
I'M UAU : Mihaela Butoi, Sabina Nechita, Ioana Naniș, Cristina Ginara, Alexandru Ivanof, Justin Baroncea, Emanuel Birtea, Andrei Angelescu
Biroul:
I'M UAU
Localizare:
România, București

Comentariul autorului:

În 2019, Street Delivery ne propune să scoatem poezia în stradă. Între 7 și 9 iunie, pe strada Edgar Quinet, locurile de parcare devin locuri pentru creație, poezie și "Ateliere Street Delivery Quinet". Construim spații publice, versuri și legături între stradă, porticul și curțile interioare Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu și Universitatea București.

Centrul Green Mogo învață copiii cum să facă upcyling și instrumente muzicale improvizate;
de-a arhitectura cheamă copiii să se joace și să experimenteze cu limbajul arhitectural;
Fundația Arhitext invită copiii de toate vârstele să realizeze colaje dadaiste, folosing ca materiale numere vechi și noi ale revistei;
Hub Inovativ Arhipera vin cu piese LEGO și îndrumă copiii în procesul creativ;
Artistul Ion Barbu vine de pe Planeta Petrila să repicteze gangul ce conectează strada Quinet și curtea UAUIM;
Cenaclul literar “Enigma” așteaptă pietonii la o ședință informală de cenaclu, o “masă rotundă” la care se vor citi, compune și comenta poezii și proze scurte;
Modul Cărturești și I'M UAU ne cheamă la film pe terasă, la ceas de seară;
Mugur Grosu și I'M UAU au pus de un puzzle literar și ne îndeamnă la rememorare;
CristinaCristina ne învață cum să ne facem proprii bean bag-și, pe care putem să-i luăm acasă sau să-i donăm orașului;
Dan Ionescu și Mihaela Lazăr transpun poezia în hârtie și ne arată cum să facem asta în tehnica Papier – Mâché;
THE PLOT ne învață să ne facem propriile carnețele și agende din hârtie reciclată, cum să ne printăm tricourile, de la design la presă, cum se taie si graveaza Laser, și cum se printeaza 3D, strat cu strat.
Augmented Space Agency ne invită la un workshop în care vom re-evalua si re-contextualiza strada Quinet printr-o prismă digitală, folosind realitatea augmentata si captura 360';
BAZA propune prin Smart Up o cercetare pe două planuri (prin joc-dezbatere și testare practică a unor prototipuri) a ceea ce înseamnă mașina personală ca spațiu urban și normalizarea mobilitiății în București pentru toți utilizatorii săi;
Cartierul Creativ pregătește o zonă de relaxare în aer liber dedicată lecturii, de unde poţi lua ce-ţi place acasă dacă laşi o altă carte în schimb, aduce expoziția de afiș PosterJamOffbeat x Creative Quarter Design Festival la Facultatea de Arhitectură, pune muzică pe terasa de la Modul Cărturești;
Muzeul Școlii de Arhitectură își deschide porțile și așteaptă vizitatori;
Palier.ro ne ghidează printr-un tur participativ al atelierelor de reparații din zonă, al istoriei clădirilor și străzilor care le găzduiesc;
Revista Zeppelin a selectat numere din colecția Zeppelin 2001-2015 și le aduc să le împartă cu noi;
Stardust Architects ne cheamă să conturăm posibile tipologii de merindare în cadrul orașului de astăzi, prin schițe, texte și machete, pornind de la locurile străzii Quinet.

Foto: Alexandra Savu, Kund Kopacz, Matei Marcu
Street Delivery București este un eveniment organizat de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România, proiect strategic OAR finanțat prin #TimbrulDeArhitectură
Identitate vizuală : Bianca Dumitrașcu, letterer & graphic designer.