Portul creativ - Centru educațional și cultural, Călărași

Autor(i):
Stud. arh. Șerban Alexandra Corina
Îndrumători:
Șef lucrări dr. arh. Sergiu Cătălin Petrea
Universitatea:
Universitarea de arhitectura si urbanism "Ion Mincu"
Facultatea:
Arhitectura
Localizare:
România

Comentariul autorului:

Propunerea constă în revitalizarea portul vechi al orașului Călărași prin inserția unui centru cultural și educațional. Proiectul ia forma unui ansamblu comunitar cultural sub numele Portul Creativ. Motivațiile acestei decizii sunt, pe de-o parte, recunoașterea la nivel internațional a potențialului turistic al orașului , necesitatea de creare a unui cadru de desfășurarea a inițiativelor culturale și creative ale comunității și pe de altă parte, crearea unui reper urban și consolidarea identității locale.
În urma unei analize de valori au fost stabilite clădirile pe care se va interveni prin reabilitare și conversie. De asemenea, pentru păstrarea identității sitului, se vor păstra și o serie de echipamente portuare (precum calea ferată) care vor fi introduse în amenajarea peisagistică.
Corpurile noi ale centrului cultural vor ține cont de medierea relației dintre parcul central al orașului și zona industrială din aval. Această zonă industrială este propusă și ea (împreună cu vechiul ansamblu portuar) spre revitalizare într-un nou cartier multifuncțional (rezidențial, comercial, de afaceri și de agrement), în care piesa centrală va fi reabilitarea vechiului siloz de cereale de pe mal. În acest sens se va prelungi promenada de pe mal pentru a spori accesul locuitorilor la apă.
Scopurile formale și funcționale ale proiectului sunt: crearea unor spații, atât interioare cât și exterioare, care să fie orientate și să interacționeze cu malul și apa; crearea unor spații publice exterioare potrivite pentru activitățile culturale ale orașului: Ziua Dunării, Ziua marinei, Boboteaza, târguri pentru produse locale și multe altele. În acest sens, proiectul va dispune de: o sală de evenimente de dimensiune medie care se transformă în scenă pentru evenimente exterioare în sezoanele calde; gradene orientate către apă care creează spații pentru interacțiuni sociale spontane; ateliere și săli de cursuri pentru copii (alternative curriculei școlare); bibliotecă și librărie multimedia; cafeneaua și restaurantul portului; spații acoperite pentru organizarea piețelor volante.