Acum avem nevoie de spații publice

Autor(i):
Iustin Băisan
Localizare:
România

Comentariul autorului:

Prin acest proiect fotografic am documentat spațiile publice din Copenhaga. Prima stradă pietonală a fost introdusă în 1962, de atunci, mai mult de 100000 m² au fost transformați din spații pentru mașini în spații pentru oameni. Copenhaga își propune ca locuitorii să petreacă cu 20% mai mult timp în spațiile publice până în 2025. Pentru a atinge acest obiectiv, s-au construit diferite spații care încurajează plimbările în aer liber și interacțiuea socială.

În context pandemic, s-a văzut dorința oamenilor de a ieși în zona urbană. "Acum avem nevoie de spații publice" reprezintă nevoia pe care o resimțim din ce în ce mai des. Prin următoarele exemple doresc să evidențiez rolul pe care îl pot avea spațiile publice asupra calității vieții și necesitatea spațiilor publice în România. Consider că acestea pot contribui la starea de bine a locuitorilor și la coeziunea comunității.

1. Park ‘n’ Play / Design de JAJA Architects, 2016 - Parcare supraetajată cu teren de sport pe acoperiș
2. The European School Copenhagen / Design de NORD Architects + Vilhelm Lauritzen Architects, 2018 - Curtea școlii și spațiile de joacă sunt deschide tuturor
3. Superkilen Park / Design de BIG, Topotek 1, Superflex, 2012 - Spațiu public
4. Israels Plads Square / Design de COBE + Sweco Architects, 2014 - Spațiu urban, parcare subterană
5. Kastrup Sea Bath / Design de White Arkitekter, 2004
6. Karen Blixen Plads/ Design de COBE, 2019 - Spațiu urban, parcare pentru 2000 de biciclete
7. Sandkaj bathing zone - Nordhavn