Comentariul autorului:
Noii „elefanți” împărtășesc aceleași valori, dar sunt mai tineri, mai ambițioși, mai dinamici și au așteptări mai mari.” Paula, People manager@Thinslices
Clădirea fostului Muzeu al Teatrului din Iași a fost construită în jurul anului 1810, ca reședință a familiei poetului și dramaturgului Vasile Alecsandri. După multiple întrebuințări avute de-a lungul anilor, între 1973 și 1975, clădirea este restaurată și transformată în Muzeu al Teatrului. Din 2014, după șase ani de la retrocedarea către ultimul proprietar de dinainte de perioada comunistă și desființarea Muzeului Teatrului, clădirea, declarată monument istoric, funcționează ca spațiu de birouri al companiei Thinslices.
Prima amenajare a clădirii ca spațiu de birouri, realizată în 2014, a avut ca punct de plecare intenția surprinderii atmosferei de muzeu și transformarea lui într-un spaţiu de lucru contemporan şi unic: o nouă casă pentru echipa de „elefanți” (membrii echipei Thinslices se autointitulează elefanți, e parte din branding). Aceasta a creat un traseu deschis, scenografic, spații flexibile, experiențe noi, posibilitatea interacţiunii cu obiecte şi informaţie, ospitalitate, o poveste incitantă.
Am privit clădirea ca o cutie pe care am descompus-o în părţile ei componente: coaja (fațada – monument), miezul (camerele de lucru), și sâmburele (holurile centrale).
Un obiect de mobilier multifuncţional numit Big Blue Box (Marea Cutie Albastră), este atât la propriu cât şi la figurat „sâmburele” Muzeului. El transformă holurile în spații multifuncționale și e capabil să se „extindă” suficient pentru a putea găzdui conferinţe la etaj şi să se „comprime” într-un obiect compact ce inspiră ordine şi eficienţă.
Miezul Muzeului cuprinde spațiile de lucru—la etaj și camerele de ședințe—
la parter. Camerele de lucru oferă o mobilare relativ fixă, pe când camerele de ședințe sunt mobilate flexibil și completate de nume care răspund la întrebarea „Unde ai putea găsi un elefant?”: în Lac, în Puț, în Trecut, în Ascunziș, în Grotă, în Luminiș, în Viitor.
Pornită de la o nevoie pur pragmatică, aceea a mentenanței uzuale spațiului și încurajată de contextul post pandemic, noua amenajare trebuia să aducă o revigorare spațiului, să păstreze din ideile vechi și să ofere, poate, ceva în plus. Ideea re-amenajării pornește deci de la păstrarea a tot ceea ce e deja acolo. Nume de săli, mobilier, distribuție funcțională pe care încearcă să le facă mai bune, mai clare, mai utile, mai frumoase, mai apropiate de versiunea lor de astăzi.
Ingeniozitatea a fost cheia proiectului. Pentru că cea mai importantă intervenție în spațiu a fost zugrăvirea pereților, am căutat să obținem maximul de efect din gesturi simple și asumate, dar „curajoase” și ludice - more is better. Mobilierul a fost păstrat integral și refolosit. Corpurile de iluminat, unice pentru fiecare cameră, sunt și ele păstrate. Achizițiile noi de mobilier și corpuri de iluminat au fost minimale.
Sloganul Thinslices serious, but fun este exprimat în Mai-Muzeu prin modul în care cromatica susține funcțiunea spațiilor. Spațiile de lucru sunt cele „serioase”, cu o cromatică aleasă atent, dar „cuminte” și constantă, iar camerele auxiliare (de ședințe, interviuri, relaxare, întâlniri) sunt „fun” și colorate viu.
La parter, culorile sunt gândite să coboare de „sus în jos”, iar la etaj urcă de „jos în sus”. Ambele gesturi păstrând ca referință „spațială” sâmburele, acel centru de „greutate” al clădirii”.
Așa cum noii elefanți „sunt mai tineri, mai ambițioși, mai dinamici” și muzeul lor devine MaiMuzeu. Odată cu el lacul devine mai lac, puțul mai puț, trecutul mai trecut, grota mai grotă, luminișul mai luminiș, teatrul mai teatru.
Holul de acces, este regândit ca mobilare și transformat într-un spațiu scenografic de primire și relaxare, cu elemente specifice lumii teatrului—draperii, care ascund o garderobă, oglinzi care difuzează limitele spațiului, corpuri de iluminat tip totem reutilizate.
Lacul, o sală de ședințe grevată de circulații către alte săli, primește o draperie care o învăluie și separă spațiul funcțional propriu-zis de alte fluxuri, atât fizic cât și acustic.
Puțul, o sală lungă și îngustă primește mobilier negru și o mochetă gri închis care se întinde și pe pereți și îi îmbunătățește acustica, aducând și o dimensiune tactilă într-un spațiu în care devine inevitabil să nu atingi pereții.
Trecutul primește mai multe spații de expunere și arhivare a „amintirilor” echipei Thinslices. Grota, o cameră întunecoasă cu un tavan boltit, este „încălzită” de o culoare „telurică” și îmbogățită de desenul propriei arhitecturi.
În Ascunziș, culoarea produce experiența „pitirii” sub un copac și devine un loc „răcoros” de lectură, discuții și întâlniri în tihnă, poate chiar seri de boardgames și sesiuni de team yoga.
Luminișul devine sală de interviuri și un loc „viu”, verde și vesel care exprimă personalitatea echipei. Terasa, umbrită, e transformată prin culoare și cu o canapea într-un adevărat loc de relaxare, cu vibe de cafenea franceză.
În holul de la etaj, se face cunoștință cu „personajele” din MaiMuzeu. Sălile de lucru, cu cromatică mai reținută la interior, care îndeamnă la liniște și concentrare, își exprimă personalitatea spre holul comun. Prin formele desenate deasupra buiandrugului fiecăreia, ușile camerelor de lucru devin personaje de teatru. Joaca cu proporțiile ușilor face referire la elemente neoclasice pe care le-ar fi avut în trecut și acestă clădire, dar care au fost anulate de restaurarea din anii ”70 (uși înalte, brâuri și decorații ale pereților).
Un spirit ludic „leagă” toate elementele noii amenajări și surprind personalitatea brandului.
Experimentarea MaiMuzeului pleacă de la premisa asumării spaţiului prin joc, într-o scenografie versatilă, adaptabilă și memorabilă, pregătită să găzduiască experiențe cu însemnătate pentru „elefanții” din Iași.
