Comentariul autorului:
Gândităca locuință care să îi găzduiască pe profesorii noștri invitați, Casa Mentorului este ultima dintre cele 12 machete de studiu la scara omului pe care le-am construit până acum la Școala de la Bunești – o școală de vară pe care am creat-o în 2008, în mijlocul unei păduri din județul Argeș. Cu intenția de a practica arhitectura ca schole (termen grec pentru școală, cu sensul de timp liber pentru discuții și filozofie), dar și ca o reinventare practicăpe șantier, prin încercări și erori, a arhitectului de astăzi.
La Bunești, procesul de construire înseamnă așadar formarea arhitectului-constructorși modelarea unei noi mentalități, bazate pe nevoia contemporană de arhitectură sustenabilă, ecologică, dar înainte de toate umană și frumoasă. Astăzi, Școala de la Bunești propune o formă de educație alternativă care combină ateliere de arhitectură, pictură, sculptură și muzică cu prelegeri pentru toate disciplinele umaniste, având ca axă o listă de lecturi fundamentale.
Fiecare dintre cele 12 pavilioane a fost dedicat unui material natural și unei tehnici constructive specifice, precum bolta mesopotamiană din cărămidă, zidăria din chirpici, prototipurile stereotomice caucaziene sau fundațiile vitruviene din lemn de stejar ars.
După 12 ani de experiență practică, am hotărât să devenim noi înșine dulgheri și să construim o structură imaginată în întregime prin logica structurală a lemnului. Este un prototip inspirat deopotrivă din modele clasice și vernaculare: cu un ochi am privit către templul clasic, iar cu celălalt către frumoasele prispe ale satelor din apropiere.
O locuință lacustră pe o insulă uscată, întrucât am săpat un drenaj perimetral pentru a proteja fundațiile din bile arse. Pentru această clădire cu două niveluri am folosit două tipuri de lemn: trunchiuri de salcâm pentru subsol și lemn de brad pentru piano nobile. Am adaptat și reinventat pe șantier îmbinări lemn pe lemn pentru a defini elementele portante și pentru a rigidiza structura, care este complet liberă, plutind deasupra solului.
Un templu peripteral cu un portic în consolă în locul crepidomei, care înconjoară nucleul și conferă acestei locuințe modeste un salon monumentalîn aer liber.
O cella din beton de cânepă în loc de piatră, care valorifică avantajele acestui material foarte ușor, ignifug și cu eficiență termică ridicată.
O casă pasivă, dar care respiră, deoarece pereții filtrează aerul și permit transferul vaporilor.
O instalație de locuit care produce electricitate și stochează apa de ploaie pentru uz casnic și grădină, datorită acoperișului inversat, în forma literei W, care ascunde panourile fotovoltaice.
O casă în aer liber, un spațiu intermediar într-o relație de unu la unu cu spațiul interior. Porticul este răspunsul arhitectural dat temei locuirii în natură. Spațiul interior este compus dintr-o mică bucătărie, o baie, un pat și o masă, cu o suprafață utilă totală de 40 mp. O fereastră bandou este orientată spre sud, în timp ce un oculus circular supraveghează campusul înspre nord.
În plină eră digitală, proiectulse dorește a fi o invitație la mentorat – formarea ucenicului arhitect pe lângă o persoană călăuzitoare, care la rândul ei s-a format învățând direct din înțelepciunea practică atemporală a tradiției materialelor de construcție naturale.
