Comentariul autorului:
Arhitectura a fost mereu un instrument al ordinii, dar și al transformării. În România, centrele de detenție juvenilă sunt rare și dispersate, ca niște insule în harta educației și a reeducării. Fiecare instituție poartă povestea unor reguli și a unor așteptări sociale.
Nevoia de reconectare, de libertate controlată și de spații care să susțină transformarea personală este tot mai evidentă. În acest context, arhitectura poate deveni punct de întâlnire între lege și speranță, între siguranță și redescoperirea sinelui, oferind tinerilor șansa de a privi spre viitor.
În acest proiect, spațiul devine mediul prin care tinerii se reconectează cu propria viață și cu societatea. Principiile, fie de separare sau deschidere, modelează o structură compactă, în care siguranța și autonomia coexistă. Astfel, se propune o arhitectură care nu pedepsește, ci susține, nu limitează, ci eliberează - o viziune în care spațiul și educația lucrează împreună pentru reintegrarea cu demnitate.
