Comentariul autorului:
În continuarea cercetării calitative Garaj DESCHIS (2020-2022), prin care au fost cartografiate practicile informale de gestiune a bunurilor comune dintr-un cartier de locuințe colective, proiectul Orașul Informal își propune să extindă investigația și la nivel național. Dacă pentru microraionul ‚Bucla’ din cartierul bucureștean Drumul Taberei, fotografia a fost utilizată fie ca mijloc de inventariere în sprijinul metodei centrale a etnografiei arhitecturale, ori ca formă de comunicare a cercetării, aici fotografia devine principala metodă de cercetare, completată parțial de scurte interacțiuni etnografice.
Pornind de la tipologiile de practici informale identificate în Buclă, am observat în ultimii ani (2020-2025), prin explorări la pas, numeroase exemple similare și în alte cartiere de blocuri din alte orașe românești. Fără să beneficieze de profunzimea și detalierea studiilor de caz investigate prin metode socio-antropologice, aceste exemple au crescut inițial cantitativ, într-o arhivă documentară întinsă în timp și teritoriu. De la un punct, toată această acumulare sistematică a facilitat și o privire analitică, specifică antropologiei vizuale. Rezultatul parțial al acestei analize ia aici forma unui eseu vizual, ce urmărește să definească ingredientele peisajului cultural specific locuirii colective locale.
Diverse ipostaze spațiale - de la grădini de bloc, mobilier improvizat, umbrare de vorbă, uscătoare, bătătoare, bolți cu umbră, adăposturi de animale, garaje de socializare, ori magazine de colț – se articulează într-o taxonomie a practicilor informale locale. Fără să fie din același cartier, sau măcar din același oraș, însă privite împreună, aceste exemple locale formează un oraș informal generic, care este în același timp și destul de plauzibil. Astfel, fotografia nu doar reprezintă, ci și generează cunoaștere nouă, iar alăturarea imaginilor nu mai este doar sistematică, ci devine o narațiune vizuală, evidențiind ecosistemul de practici ce produce acea atmosferă familiară pe care o regăsim în diverse cartiere de blocuri.
Mai mult sau mai puțin explicit organizate, compensînd de multe ori pentru lipsa cronică a spațiilor comunitare și spațializînd forme vernaculare de infrastructură socială, practicile informale funcționează ca o formă discretă de gestiune a bunurilor comune, specifice cartierelor de blocuri construite în perioada socialistă. Astfel, ‚orașul informal’ nu este de fapt doar o formă de bricolaj al orașului planificat, ci și un mod de viață împărtășit ca o experiență comună și practicat de numeroși locuitori din zone diferite ale țării, devenind o formă de patrimoniu imaterial și o moștenire culturală locală.
