Biserica Apostol „din Tabaci“- de la coliziune la loc urban locuire și spații de lucru pentru profesiile liberale

Autor(i):
stud. arh. Leahu Ioan Cristian
Îndrumători:
conf. dr. habil. Ștefan Ghenciulescu
Localizare:
România, București
Parametri:
RH: P+5 / Sd: 8020 m2 / Su: 6410 m2 / POT: 40 / CUT: 1.60

Comentariul autorului:

Situl de studiu este spațiul interstițial din jurul bisericii Sfinții Apostoli din Tabaci. Locul prezintă o fractură urbană, biserica fiind ecranată de două blocuri înalte de șapte etaje, ale căror fațade reprezintă limite dure, dosuri de scări de bloc, care au nevoie de intervenții pentru activarea fațadelor. În fața biserici, înspre intersecția dintre bulevardul Mircea Vodă și calea Nerva Traian, se află un spațiu gol, ocupat în prezent de o parcare improvizată. Acest spațiu are potențialul de a deveni un spațiu public. Pentru cicatrizarea locului voi avea în vedere în primul rând medierea scării arhitecturale. Intervenția va fi împărțită în două volume, primul aliniat la Bulevardul Mircea Vodă și cel de-al doilea aliniat la Strada Nerva Traian. Volumele vor avea un regim mai mic de înălțime decât blocurile învecinate, respectiv parter și cinci etaje. Elementul care realizează medierea de scară este o excrescență diafană, inspirată din tipologia tradițională a geamlâcului. Înălțimea acestei volumetrii extrudate va fi sub nivelul cornișei bisericii, și se va desfășura atât de-a lungul celor două volume noi propuse, cât și pe fațadele blocurilor învecinate. Acest element continuu formează vizual o incintă, care amintește de curțile interioare ale hanurilor în centrul cărora se afla adesea o biserică. Intenția este de redesenare a limitelor arhitecturale pentru a le transforma în limite poroase. La nivelul parterului, excrescențele devin portice cu spații comerciale și spații destinate parohiei. Terenul este în pantă, punctul cel mai înalt fiind ocupat de biserică, situată la cinci metrii înălțime față de intersecție. Fiind dezvoltate de-a lungul pantei, porticele adăpostesc traseul ascendent către biserică, aceasta devenind dominanta compoziției. Nu în ultimul rând, proiectul de diplomă va aborda intervenția asupra spațiului interstițial, liber, rămas rest al intervenției de sistematizare urbană nefinalizate, pentru a-l transforma în spațiu public. Împărțirea intervenției în două volume este realizată în așa fel încât biserica să rămână vizibilă dinspre Cheiul Dâmboviței, lăsând loc pentru amenajarea unei promenade. Având în vedere atât lipsa spațiului verde din cartier, cât și specificul curților bisericești, promenada se va integra într-un spațiu plantat, care devine calea principala de a ajunge la biserica Sfinții Apostoli. În ceea ce privește funcțiunea, ansamblul va găzdui galerii comerciale, spații destinate parohiei, precum o trapeză, o sală comunitară, administrația parohială, și locuința preotului paroh. La etajul întâi se vor fi amenajate spații de lucru pentru profesiile liberale, iar la etajele superioare se vor afla locuințe colective. Ansamblul multifuncțional constituit este conceput pentru a oferi acces nerestricționat, cu miza de a oferi un loc urban cartierului, îmbogățind rețeaua de spații publice și spații verzi.