Comentariul autorului:
În zona Șoselei Giurgiului se regăsește un teren liber, care, după o analiză a hărților istorice, descoperim că se afla în comuna Șerban Vodă, slab documentată, neaparținând de Bucureștiul teritorial. Deci, cum se dezvolta periferia Bucureștiului la vremea respectivă? Ne-a interesat, în mod special, punctul de atingere dintre zona de blocuri și țesutul de case.
Intrând în această cercetare, unde comparăm limita dintre țesuturi prin diferite criterii care aparțin în special de atmosfera parterului (lățimea străzii, relația de vecinătate, cum se privesc și cum au poziționate ferestrele), observăm o discrepanță între două tipuri de relații (Față-Față/Spate-Spate), adică această oglindire a fațadelor poate fi prielnică sau nu. Dacă relația dintre cele două funcționează, observăm o familiaritate pe care ne bazăm întregul proiect, după criteriile pe care le-am menționat mai sus. Acest instinct de familiaritate ne este confirmat și de analiza hărților istorice, unde se observă cum în zonele familiare, blocurile se așează și vin ca o completare a țesutului vechi, spre deosebire de zonele Spate/Spate, unde o parte din parcela veche este distrusă pentru apariția blocurilor (cum este și cazul blocului turn de lângă teren).
Plecând de la imaginea de ansamblu, am observat o relație de linie-punct pe care am introdus-o și în conceptul nostru. Am început cu punctele, turnurile de locuințe, pe un grid ortogonal, fiecare preluând direcții din sit pentru a media întâlnirea ansamblului cu cele patru fronturi stradale, de valența blocurilor moderniste. Liniile apar sub forma unor elemente de legătură, care preiau intenția inițială a blocurilor de a borda bulevardul și de a ordona țesutul rural pentru a aduce centrul mai aproape de periferie.
Ideea de familiaritate pe care am adus-o în discuție se întâlnește atât la limitele exterioare, cât și în interiorul ansamblului. Frontal orientat către locuințele joase este mai fragmentat, în vederea oglindirii celor două fronturi prin atmosferă, cu goluri mai familiare locuirii și curți asemănătoare celor vecine, iar către blocuri, frontul este mai riguros, lipsit de nișe și plasat la aliniament. Aceeași idee, însă detaliată în interiorul ansamblului, se regăsește o dată în cadrul unui volum în relație cu alt volum (cum se rotește unul față de altul, cu cât se înalță) și o dată în relație cu vidul pe care îl creează, și anume cele 3 curți. Vorbim de această idee de contingență la nivelul ansamblului pe perechi vizuale (3 mari zone), unde volumele își atribuie rolul de fațade interioare din care nu rezultă un spațiu sculptat, ci mai degrabă fațetat. Așa cum nici strada – punctul nostru de plecare – nu este sculptată prin dorința creării unui anumit spațiu public, ci rezultă din așezarea straturilor.
La nivel planimetric avem un volum de bază cu trei variațiuni. Parterul este integral comun, cu birouri și ateliere separate de nodul de distribuție al locatarilor. Înspre zona de case, cele două volume de la parter au funcțiune de cafenea deschisă către curtea ansamblului, iar cele conectate cu volumul din centru, atât la parter, cât și la etaj, găzduiesc o bibliotecă, făcându-l astfel obiectul special al ansamblului. Foarte important este locul de întâlnire acestor brațe, rezolvat precum o picătură de cerneală în apă, adică materialitatea lor se împrăștie în registrul orizontal pe zone înțepate, restul fiind rezolvat ca locuință, făcând vizibil din exterior unde este permis accesul și unde nu.
La nivel mai restrâns, ansamblul propune 4 tipuri de apartamente – studio, duplex și 2/3 camere în funcție de volum și constrângerile sale. Nodul de distribuție primește două atriumuri pe peretele lipit de duplex, cu goluri de atmosferă către interior, ca un fel de vitrină a familiei. Zonele de zi sunt separate de cele de noapte, în simplexuri traseul fiind unul circular în jurul unei încăperi singulare, de regulă baia, pentru a contribui la divizarea zonelor spațiului.
