Comentariul autorului:
Situat în cadrul fostei Rafinării “Steaua Română din Câmpina”, muzeul ce evocă istoria orașului și găzduiește artă contemporană a fost gândit astfel încât să înglobeze elementele trecutului, dar și să ofere o experiență inedită vizitatorilor de-a lungul traseului muzeal, ce poate să fie parcurs în ambele sensuri în funcție de felul în care a fost gândită o expoziție. Acesta începe din răcitor, o clădire puternic înrădăcinată în memoria colectivă, continuă printr-o legătură în subsol spre corpul nou, urmând spațiul expozițional propriu-zis, consola și revenind în răcitor printr-o pasarelă. Expoziția permanentă se află la subsol, iar cea temporară este reprezentată de o succesiune de spații suspendate cu ajutorul unor tiranți și contravântuiri, spre care se ajunge prin intermediul unor pasarele. Experiența utilizatorului este una imersivă, senzorială: poze de epocă și proiecții (vizual), sunetele caracteristice dintr-o zi de lucru - alarma ce anunța încheierea programului, trenul (auditiv), diferite machete ale rafinăriei și uneltelor utilizate (tactil), mostre ale unor substanțe utilizate în procesul tehnologic (miros). De asemenea, consola de la ultimul etaj reprezintă un punct de belvedere important asupra instalațiilor existente, dar și asupra orașului, ca semn de respect pentru patrimoniul industrial.
Traseul muzeal este altfel față de muzeele cu care suntem obișnuiți unde există o succesiune foarte clară. Ne-am propus ca parcurgerea să devină o experiență în sine, fiind create perspective multiple de la diferite cote. Circulațiile (scări, pasarele, lifturi) se află pe cele două laturi lungi: scările au fost dublate de prezența pasarelelor, acest sistem fiind conceput pentru a fi incluziv, permițând accesul facil persoanelor cu dizabilități, fără diferențieri sau trasee secundare.
Structura muzeului nu este ascunsă sau tratată doar ca un suport tehnic, ci devine un element vizual central, un gest asumat. Prin expunerea ei, arhitectura transmite intenția clară de a pune în valoare logica și expresia construcțiilor industriale care au definit platforma – metal, beton aparent, suprafețe modulare – integrate cu respect într-un limbaj arhitectural nou. În acest fel, muzeul nu șterge urmele trecutului, ci le potențează, reactivând memoria locului ca resursă de identitate pentru comunitate.
Muzeul se prezintă ca un obiect arhitectural fără fațadă principală – nu există o ierarhie clară a fațadelor, pentru că muzeul trebuie perceput în ansamblu, asemenea unei sculpturi urbane. Fiecare elevație reflectă o relație diferită cu orașul și cu fosta platformă industrială “Steaua Română”, existând diferite zone cu locuri de stat și platforme de expunere pentru sculpturi sau alte instalații.
În acest fel, muzeul devine mai mult decât un obiect singular – se transformă într-un pol urban activ, o destinație accesibilă și incluzivă, o declarație despre continuitate și respect, cu o imagine…altfel.
