Centru multifuncțional de arte performative, Berzei 21

Autor(i):
Silvia Ioana Niculae
Îndrumători:
prof. dr. arh. Marian Moiceanu
Localizare:
România, București
Parametri:
POT: 46 / CUT: 1.00

Comentariul autorului:

Propunerea diplomei are în vedere un program de arhitectură care implică în proiect comunitățile, prin dimensiunea artelor performative. Aceasta creează premisele unei utilizări bazate pe norme și valori comune, ca reacție la tendința contemporană tot mai accentuată de comodificare a spațiului urban și a unei privatizări care exclude comunitatea și membrii vulnerabili ai acesteia, de la viața urbană.

Prin porozitatea sitului, aflat în centrul insulei urbane delimitate de Calea Plevnei, Berzei și Știrbei Vodă, funcțiunea propusă creează circulații alternative, publice, care conectează cele două înălțimi diferite ale amplasamentului (cotele +5.50 și 0.00): acestea sunt punctate de piațete, spații verzi generoase și zone acoperite, care încurajează libera organizare a comunității în utilizarea zonelor neconstruite ale ansamblului. Prin accentele de înălțime, proiectul „perforează” cortina de blocuri și devine un semnal.

Funcțiunile susțin dezvoltarea culturală a orașului, creează acces pentru copii și tineri la un cadru instituțional variat și deschis. Programul de Centru Multifuncțional de Arte Performative este valoros atât la nivel național, acomodând Centrul Național al Dansului, prin implicarea artiștilor și reprezentațiilor naționale și internaționale, cât și la nivelul orașului București, prin legătura cu Opera Națională, Sala Radio, Splaiul Independenței, cât și celelalte funcțiuni educaționale (liceele, școlile, grădinițele), administrative și culturale (galerii, spații expoziționale) din zonă. Prin dezideratul designului universal, care include toți beneficiarii, indiferent de gradul de mobilitate, se obține accesibilitatea ridicată a amplasamentului Berzei 21.

Diversitatea și opțiunile multiple de manifestare artistică sunt materializate prin spații de reprezentație și repetiție cu tipologii variate (sala media ,,Iris Barbura’’, sala studio ,,Gigi Căciuleanu’’, sala atelier ,,Raluca Ianegic’’, sala mare ,,Miriam Răducanu’’ ș.a.m.d.), care pot satisface nu doar nevoile actuale ale programului, cât și pe cele viitoare, anticipate de dezvoltarea tehnologică. Transparența întregului ansamblu, prin utilizarea vitrajelor, încurajează dialogul între utilizatori, profesioniștii din artele performative și, publicul larg, comunitatea care folosește activ spațiile urbane create.

De asemenea, integrarea bisericii Sf. Ștefan ,,Cuibul cu Barză’’ în planul de situație și refacerea spațiului comun, existent istoric, dar anulat în istoria totalitară recentă reprezintă o viziune generatoare a proiectului. Conectarea la diversele niveluri a centrului propus cu „orașul de sus” și cu biserica, în prezent aflată în spatele blocurilor totalitare și în mijlocul unei parcări improvizate, prin amplasarea în mal a sălilor experimentale, reface o legătură necesară între vechi și nou, printr-un dialog morfologic activ. La nivel de topos, rețeserea spațiului existent în mod arhaic (dar excizat în istoria totalitară a anilor ’80) reface curtea bisericii și restructurează teritorial comunitatea. Astfel, se propune vindecarea unei traume urbane, prin oferirea bisericii și spațiului său comunitar unei detente și legături spațiale către zona sudică – circulații libere și deschise, amplificate de spații comune.

Centrul multifuncțional păstrează clădirile istorice de pe sit, iar demolările propuse vizează clădirile deosebit de avariate și fără valoare istorică, aflate în colaps parțial. Clădirile istorice sunt fie revitalizate prin renovare, fie propuse spre supraînălțare. Materialele extrase din demolări sunt reutilizate în cadrul intervenției noi: cărămida, sticla, elementele metalice. Memoria este păstrată prin circularitate și refuncționalizare, într-o viziune sustenabilă. Spațiile acoperite, exterioare ample anunță piețe publice, spații în care pot avea loc târguri volante, ateliere în aer liber, spectacole gratuite.

În final, viziunea coezivă a ansamblului propune o lectură imaginativă a devenirii unui amplasament care rețese orașul la nivel topologic, funcțional și comunitar.