Modernizare cladire existentă și schimbare de destinație din locuință în pensiune agroturistică, amenjare mansardă în poduri existente

Autor(i):
arh. Valentin Dolog, arh. Robert Cristian, arh. Alin Balaj
Cofido Srl, Valyria Studio Srl, Co+operativa.ro
Colaboratori:
Colaboratori: Prorezis Studio Srl, (structura)
- ing. Alexandru Nagy(instalatii)
Localizare:
România, jud. Bihor, comuna Cărpinet

Comentariul autorului:

“Casa Veche” din Leheceni, un sat aflat la poalele Munților Apuseni, este un complex de 2 case vechi, restaurate, ce au fost construite înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. La baza acestei proprietăți a fost o familie care, având doi fii, a decis să împartă proprietatea și să le lase moștenire fiecăruia câte o bucată. Astfel că au fost construite: “Casa Veche” și “Casa lu’ Niculae”, în jurul anilor 1933–1935.
Cele două gospodării au o anumită valoare patrimonială, fiind un exemplu de gospodării specifice satului de pe cursul superior al Crișului Negru de la începutul secolului XX, atât din punct de vedere al modului de organizare, cât și din punct de vedere constructiv, al materialelor și tehnicilor folosite.
Cele două gospodării s-au întors după câteva generații în proprietatea unui singur moștenitor, care a remarcat calitatea constructivă a celor 2 imobile și a avut viziunea transformării locului într-un ansamblu model pentru ceea ce ar putea fi revitalizarea patrimoniului rural.


Astfel, cu intervenții volumetrice minim invazive, s-a dat jos doar urma de gard, ce se mai găsea între cele 2 proprietăți, s-a dezvăluit o organizare a corpurilor de construcție perimetral in jurul unui nou“atrium”, a carui ocupanți permanenți au ramas doar cele 2 fântâni învecinate, martori ai utilizării bicefale a actualului ansamblu.
CASA VECHE are în plan o formă dreptunghiulară, fiind compusă din două zone distincte: intrarea uscata și casa propriu-zisă.
Casa Veche își are accesul de “sub poartă”(intrarea uscata), de unde se urcă un pachet de trepte și se intra în casă. Camerele de cazare de la nivelul parterului sunt accesate din holul principal. Accesul la camerele aflate la mansardă se realizează prin zona livingului, amplasată adiacent in „Casa lui Niculaie”. Acest spațiu, în situația anterioară, a servit ca zonă de acces principală uscata in aceasta cladire. În situația propusă, acesta este transformat într-o zonă de relaxare și de acces în mansardele ambelor case. Astfel, prin acest spațiu se accede în mansarda Casei lui Niculaie, iar prin corpul tampon se accede în mansarda Casei Vechi, unde găsim amplasate cate 2 camere de cazare.
CASA LUI NICULAIE este poziționată în partea de sud-est a parcelei și are în plan forma literei ”L”. Accesul în corp se realizează dinspre latura nordică a acestuia, unde se ajunge în holul principal al casei ce face legătura cu cele două camere de cazare amplasate la nivelul parterului.
Accesul în mansarda acestui corp se realizează, de asemenea, din zona de living conținută în el, printr-o scară metalică, unde se ajunge într-o zonă de trecere peste acest living și din care se poate accede spre zona de cazare a Casei Vechi sau a Casei lui Niculaie. Spațiul de cazare din mansardă găzduiește două camere de cazare.
ȘURA este amplasată în zona nordică a parcelei și are două accese principale dispuse simetric. Șura, un element specific al arhitecturii tradiționale, este convertită într-un spațiu multifuncțional, ce include o zonă de luat masa, bucătărie, spațiu cinema, grupuri sanitare și vestiar pentru personal. Accesul principal se realizează dinspre curtea interioară prin zona fostei porți, acum înlocuită cu o ușă armonică, unde se ajunge în spațiul de luat masa. Adiacent acestui spațiu comun se găsește amplasată bucătăria self-catering. Tot pe nivelul parterului se mai găsesc amplasate un grup sanitar pentru invitați și un vestiar cu grup sanitar pentru personal. Aliniat peretelui comun cu grupul sanitar, în zona de luat masa, se găsește o scară metalică ce facilitează circulația verticală spre spațiul de cinema aflat în mansardă. Acest spațiu este unul liber, amenajat doar cu mobilier pentru șezut.
Finisajele exterioare in toate cele 3 cladiri au urmărit arhitectura tradițională. Acestea sunt realizate din materiale tradiționale: tencuieli pe bază de var și nisip și zugrăveli pe bază de var. Ancadramentele geamurilor și ușilor sunt de asemenea realizate din tencuială pe bază de var și nisip. Tâmplăriile exterioare și interioare sunt realizate din lemn cu geam izoterm, păstrând subîmpărțirile tradiționale regăsite în sit.
Aceste intervenții asupra ornamentelor de fațadă, ancadramentelor, cornișei și tencuielilor atât interioare, cât și exterioare, au fost rezolvate punctual, acolo unde aceste elemente sunt deteriorate.
La nivelul acoperișului, se propune dublarea căpriorilor pentru a lăsa aparentă structura existentă. Astfel, peste căpriorii existenți pachetul acoperișului este compus din căpriori noi cu grosimea de 10 cm, vată minerală bazaltică cu folie de aluminiu cu grosimea de 10 cm, închidere intrados cu plăci din ghips-carton tencuite și zugrăvite. La exterior, peste căpriori s-a montat astereala, iar peste aceasta învelitoare din țiglă ceramică cu șipci și contrașipci. Toate elementele lemnoase ale acoperișului au fost tratate cu substanțe antifungice, anticarii și ignifuge. S-au înlocuit în totalitate elementele de colectare ale apelor pluviale: jgheaburi și burlane.
Finisajul pardoselilor este compus, în zona parterului, din cărămizi ceramice dispuse pe un pat de mortar, iar la nivelul mansardei, în zona de cinema și depozitare, se propune ca și pardoseală finită podele din lemn de esență tare.
Compartimentările interioare existente au fost păstrate în întregime, deoarece pereții acestora au rol structural. Modificările aduse spațiilor interioare sunt de ordin nestructural; se propune crearea de noi camere și grupuri sanitare la nivelul mansardei și parterului. Aceste noi compartimentări au fost realizate din pereți pe structură ușoară pentru a minimiza impactul lor asupra structurii existente.
ANEXA – SPAȚIUL PENTRU CENTRALA TERMICĂ, SAUNA ȘI JACUZZI
Anexa este amplasată pe latura nordică a parcelei, între șură și Casa Veche. Acest corp, cu regim de înălțime Parter, conține în structura sa funcțională spațiile necesare pentru amplasarea centralei termice, saunei și jacuzzi-ului.
AMENAJAREA EXTERIOARĂ constă din realizarea de alei exterioare și borduri executate din piatră de râu montată pe un pat din nisip. Se propune sprijinirea viței-de-vie pentru a acoperi întreaga curte, astfel încât aceasta să ofere răcoare pe timp de vară. Cele două fântâni existente sunt placate cu piatră naturală de râu.
FOIȘORUL propus este situat în partea sud-estică a parcelei. Acesta este amplasat pe platforma existentă a unei foste șuri. Din punct de vedere funcțional, foișorul găzdueste un spațiu de luat masa și o bucătărie de vară cu cuptor pentru copt pâine și grătar. Adiacent foișorului și în continuarea platformei se propune placarea acesteia cu piatră de râu pentru a crea o terasă. Structura foișorului este compusă din stâlpi și grinzi din lemn.
CORPUL TAMPON ÎNTRE CASA VECHE ȘI CASA LUI NICULAIE reprezintă trecerea între mansardele celor două case: Casa Veche și Casa lui Niculaie. La nivelul parterului, în cadrul acestui corp se propune amenajarea unui mic spațiu expozițional cu exponate tradiționale din ceramică. Acest corp este realizat dintr-o structură metalică ușoară. Închiderile acestuia au fost realizate din panouri din sticlă. La exterior, se propune placarea corpului cu riflaje orizontale din lemn.
SPAȚIUL PENTRU FOCUL DE TABĂRĂ se găsește amplasat între șură și terasa foișorului. Acesta este compus din fundațiile unei foste șuri, rămase și reutilizate. S-au înălța fundațiile până la înălțimea de 40 cm și s-au acoperit cu șipci din lemn pentru a forma un șezut