
Comentariul autorului:
Proiectul este amplasat în satul Moldovenești, județul Cluj, în cadrul peisajului cultural și natural al Dealurilor Transilvaniei. Situl este înconjurat de repere apropiate, precum Cheile Turzii, vârful calcaros Piatra Secuiului și țesutul istoric al comunei Rimetea. În interiorul satului Moldovenești, silueta Castelului Jósika din secolul XVI și a bisericilor locale oferă puncte de referință imediate. În acest context, designul se poziționează ca o continuare contemporană a identității rurale a regiunii — ancorată în tradiție, dar răspunzând nevoilor locuirii moderne.
Proiectul a luat naștere din cerința clientului pentru trei componente interconectate: o locuință de vacanță nouă, o casă mai mică pentru oaspeți ocazionali și restaurarea unei vechi șuri pentru activități sociale și spațiu de lucru la distanță. În loc să comprime aceste funcțiuni într-un singur volum, designul se inspiră din organizarea tradițională a gospodăriei locale, unde mai multe anexe sunt dispersate în jurul curții. Noul ansamblu adoptă această compoziție fragmentată, integrându-se natural în peisajul livezii.
Amplasată în punctul cel mai înalt al sitului, retras de la stradă, casa principală beneficiază de priveliști deschise către dealurile înconjurătoare și stabilește un ax vizual cu Castelul Jósika. Modestă ca dimensiune, este împărțită atent în trei volume: un corp „de zi”, cu living și bucătărie, un corp „de noapte”, cu dormitoare și baie, și un corp tehnic care include spații de servicii și o zonă acoperită pentru grătar. Camera de zi se ridică parțial la dublă înălțime, gest menit să compenseze amprenta compactă a casei, oferind senzația de generozitate spațială și deschidere. Între corpurile de zi și cel tehnic, o terasă umbrită extinde livingul spre exterior, oferind un spațiu răcoros și protejat, cu vedere către curte, loc de joacă și șură. Pe partea opusă, orientată către peisaj și castel, o terasă însorită cu jacuzzi creează un spațiu complementar de relaxare și deschidere. Amplasarea ferestrelor și a golurilor a fost gândită astfel încât fiecare spațiu interior să păstreze o relație directă fie spre curtea protejată, fie cu priveliștile panoramice din depărtare.
Casa mai mică pentru oaspeți este amplasată separat față de locuința principală, fiind al patrulea fragment în ansamblu. Împreună, aceste volume evocă nu doar anexele gospodăriei tradiționale, ci și stupii de lemn dispersați odinioară în regiune — o referință subtilă la practica locală. Fiecare volum se aliniază cu curbelor naturale ale terenului, fiind rotit și amplasat la cote diferite pentru a respecta panta. Aceasta creează un ritm de orientări și niveluri schimbătoare, asigurând o inserție discretă în peisaj. Dinspre stradă, dimensiunea modestă și amplasarea distantă le fac aproape invizibile, păstrând integritatea străzii tradiționale a satului.
Relația dintre casa principală și cea pentru oaspeți echilibrează intimitatea și convivialitatea. Corpul tehnic al casei principale și fațada perforată a casei pentru oaspeți filtrează legătura visuzală directă, permițând fiecărei locuințe să beneficieze de intimitate. Totuși, la jumătatea distanței dintre ele, unde pomii din livadă se răresc, o zonă amenajată pentru foc de tabără marchează inima socială a curții — un spațiu pentru adunări comune. Planificarea s-a ghidat după respectul față de livada existentă, conservând cât mai mulți pomi și inserând funcțiunile noi cu perturbări minime. Accesul auto este restricționat la marginea sudică, unde parcarea este discret organizată, păstrând curtea un spațiu exclusiv pietonal, cu pomi fructiferi și alei.
Din punct de vedere al materialelor, casele combină tehnici contemporane cu alegeri durabile și locale. O fundație din beton susține structuri prefabricate modulare din lemn, izolate cu paie comprimate — o tehnologie relativ nouă în România, oferind performanță termică excelentă prin resurse regenerabile. Soclul este finisat cu piatră calcaroasă locală reutilizată, ancorând vizual clădirile și reciclând materiale durabile din zonă. Fațadele sunt placate cu pin termo-tratat, evocând anexele tradiționale din lemn și menținând aparența structurilor secundare, în contrast cu casele mai vechi de pe stradă. Acoperișurile sunt acoperite cu țiglă ceramică tradițională în formă de solzi, iar pentru șura restaurată, s-au folosit țigle recuperate. Terasele exterioare alternează între deckuri din lemn și dale de piatră, alese pentru căldura tactilă și durabilitatea practică. Lemnul este prezent și în interior, în special pe plafoanele înclinate ale livingului și dormitoarelor, unde este aplicat într-o nuanță mai deschisă și în cantitate mai redusă, oferind căldură fără a domina spațiile.
Sub semnul sustenabilității s-au montat panouri fotovoltaice și s-a forat o fântână nouă, reducând dependența de resurse externe și sprijinind reziliența pe termen lung.
Din punct de vedere cromatic, arhitectura este dominată de tonuri naturale de lemn, completate de accente verzi la ferestre și uși. Această nuanță de verde, comună în satele transilvănene, nu este arbitrară: ea rezonează cu clădirile mai vechi ale proprietății — șura și casa veche — asigurând continuitate vizuală între trecut și prezent.
Percepția ansamblului este orchestrată printr-o abordare graduală. Vizitatorii care sosesc cu mașina sunt ghidați de o alee curbată care trece pe lângă casa pentru oaspeți și șură, înainte de a dezvălui locuința principală. De-a lungul traseului, volumele se descoperă din unghiuri schimbătoare, permițând observarea progresivă a detaliilor, inclusiv a motivelor decupate în lemn, inspirate din șura veche. La intrare, se zăresc deja elementele terasei cu jacuzzi, sugerând priveliștile extinse care așteaptă pe partea opusă a casei.
Proiectarea peisagistică consolidează această experiență de descoperire. O rețea de alei circulare conectează casele, locul pentru foc de tabără și locul de joacă, trecând printre pomii fructiferi conservați și zonele destinate plantărilor noi. În prezent, majoritatea curții este plantată cu flori de muștar, pentru a îmbogăți și a regenera solul în vederea plantărilor viitoare. În timp, livada va fi completată cu zone de flori, legume și cereale, asigurând că proprietatea evoluează într-un peisaj viu și productiv. Arhitectura se extinde astfel dincolo de clădiri, integrându-se într-un ciclu sezonier de creștere, recoltă și regenerare.
În final, ansamblul din Moldovenești propune o reinterpretare contemporană a gospodăriei transilvănene. Evită nostalgia, dar adoptă continuitatea, oferind o arhitectură modestă, dar expresivă, ancorată în forme vernaculare, materiale naturale și ritmurile locului. Respectuoasă față de contextul rural, dar adaptată vieții contemporane, ilustrează cum tradiția poate fi transformată într-un cadru pentru arhitectură sustenabilă și semnificativă.