Comentariul autorului:
Pavilionul propus este amplasat în orașul Târgu Mureș, în cartierul Unirii, pe un teren cu pantă ușoară, ceea ce permite o integrare firească a construcției în peisajul urban și natural. Alegerea locului nu este întâmplătoare: această zonă oferă o panoramă amplă asupra orașului, iar de aici se pot observa repere arhitecturale și industriale semnificative. Privind spre ansamblul urban, am remarcat Uzina Foto, o clădire emblematică pentru istoria Târgu Mureșului. Chiar dacă astăzi nu mai este funcțională, ea rămâne un simbol puternic al identității orașului și al memoriei colective. Din această observație a luat naștere inspirația principală a proiectului, care se construiește pe relația dintre natură, panoramă și fotografie.
Forma pavilionului a fost gândită ca o „lentilă” arhitecturală. Alegerea nu este întâmplătoare, pentru că lentila este instrumentul prin care privim, concentrăm lumina și descoperim noi perspective. Pavilionul devine astfel o metaforă a actului de a observa: ziua, cadrul panoramic al orașului și al naturii, iar noaptea, spectacolul cerului înstelat. Din acest motiv, pavilionul are un mecanism care îi permite să se deschidă pe timpul nopții, transformându-se într-un adevărat observator astronomic. Ideea de transformare și dinamism este esențială în concept, pavilionul nefiind doar un spațiu static, ci o construcție vie, care își schimbă funcția și expresia odată cu trecerea timpului.
Materialele utilizate joacă un rol major în transmiterea mesajului. Metalul, prin rezistența și suplețea lui, oferă structura necesară, în timp ce sticla creează transparență și dialog direct cu peisajul. Această combinație între solid și fragil, între opac și transparent, permite integrarea armonioasă a pavilionului în mediul natural. El nu devine o prezență intruzivă, ci mai degrabă o extensie a locului, un filtru care face legătura între privitor și lumea înconjurătoare.
Partea practică a proiectului a căpătat o dimensiune specială atunci când am început realizarea maquetei. Aceasta a fost probabil etapa preferată, pentru că mi-a oferit ocazia să transpun ideile abstracte în forme concrete. Procesul a fost complex și a presupus două direcții principale. Prima a fost partea ferestrelor. Am căutat o soluție prin care acestea să nu fie simple decupaje, ci să exprime dinamism și joc geometric. M-am inspirat dintr-un origami pe care îl realizasem anterior, pentru că mi-am dorit ca structura să păstreze acea precizie matematică specifică pliurilor, dar în același timp să transmită energie și mișcare. Ferestrele au devenit astfel un element definitoriu, capabile să filtreze lumina în moduri diferite și să creeze o atmosferă schimbătoare în interior.
A doua componentă, mai dificilă, a fost proiectarea acoperișului mobil. Ideea mi-a venit analizând modul în care se mișcă diafragma unei camere foto, acea parte care reglează lumina și claritatea imaginii. Am realizat o serie de schițe în care am încercat să transpun această mecanică într-o formă arhitecturală. Procesul nu a fost simplu, dar tocmai această provocare l-a făcut fascinant. Am construit un prototip din hârtie, câteva sfori și o bandă adezivă sclipitoare pe care o aveam acasă. Am început să leg sforile într-un mod care să imite deschiderea și închiderea diafragmei. Spre surprinderea mea, experimentul a funcționat: maqueta se putea deschide și închide doar prin tragerea a două sfori. Acest moment a reprezentat pentru mine o mică victorie, pentru că am reușit să trec de la o simplă idee teoretică la un obiect funcțional, chiar dacă la scară redusă.
Această etapă mi-a arătat cât de importantă este legătura dintre teorie și practică. Pavilionul nu mai era doar un concept grafic sau o descriere abstractă, ci începea să capete viață, să se miște și să răspundă intențiilor mele. În același timp, am înțeles că arhitectura nu este doar despre forme și materiale, ci și despre experiența senzorială pe care o oferă: senzația de a trage sforile și de a vedea cum pavilionul se transformă a fost o experiență la fel de valoroasă ca desenarea planurilor sau alegerea materialelor.
În concluzie, pavilionul din Târgu Mureș este mai mult decât o simplă construcție. El este un experiment arhitectural care explorează relația dintre memorie și prezent, dintre oraș și natură, dintre static și dinamic. Inspirația din Uzina Foto adaugă un strat de semnificație culturală, transformând pavilionul într-un simbol al privirii și reinterpretării. Forma de lentilă, materialele transparente și mecanismul acoperișului mobil creează o experiență unică, în care vizitatorii pot descoperi atât panorama urbană, cât și cerul înstelat. Procesul de realizare a maquetei a completat această experiență, arătând că uneori cele mai mari idei se nasc din cele mai simple experimente. Pavilionul devine astfel un loc al observației, al descoperirii și al dialogului dintre om și mediul său.
