Țeserea

Autor(i):
The Interlace (parte a ansamblului Răzoare) - Elaborat de stud. Nedelcu Ana-Maria
Proiect ansamblu Răzoare - Elaborat de stud. Caraman Carmen Arabela, stud. Nedelcu Ana-Maria, stud. Tudoran Andreea Bianca
Îndrumători:
Prof.dr.habil.arh. Anca Mitrache
Șef lucr.dr.arh. Anda Sfinteș
Asist.dr.arh. Claudia Pipoș
Asist.dr.arh. Oana Abălaru
Localizare:
România, București
Parametri:
RH: 4S+P+24E / Sd: 73356 m2 / Su: 58826 m2 / POT: 15 / CUT: 1.25 / Cost: 1700 €/m2

Comentariul autorului:

Ansamblul de la intersecția Răzoare propune un pol urban complex de transport, business și cazare, format dintr-un nod intermodal, un turn dedicat conferințelor și clădirea de referință, The Interlace.
Dominanta de înălțime este gândită ca un centru multifuncțional, care îmbină funcțiuni comerciale, de business și cazare. Denumirea The Interlace reflectă capacitatea clădirii de a prelua și redistribui cu ușurință fluxurile urbane și pietonale. Legătura directă cu stația de metrou aduce un aflux semnificativ de utilizatori, în special pentru birouri, consolidând rolul de hub conectat la transportul public.
Volumetria este străpunsă de două elemente de tip „bridge”, care extind silueta și stabilesc conexiuni esențiale cu funcțiunile adiacente: nodul intermodal și centrul de conferințe. Aceste pasarele devin nu doar legături fizice, ci și gesturi urbane care ghidează și ordonează fluxurile pietonale, marcând în același timp intrările principale.
Turnul găzduiește o varietate de funcțiuni: spații comerciale, restaurant, cafenea, workhub, birouri și aparthotel, asigurând o utilizare continuă pe tot parcursul zilei și o complementaritate între diferitele tipuri de activități. Orientarea clădirii maximizează aportul de radiație solară pentru spațiile ce necesită lumină naturală abundentă, în timp ce supraexpunerea este controlată prin lamele opace și prin nodurile volumetrice care creează jocul caracteristic al fațadei.
Sistemul de fațadă double-skin, alcătuit dintr-o cortină de sticlă protejată de panouri metalice de tip mesh dispuse perimetral, contribuie la performanța energetică și la identitatea vizuală a clădirii. Zonele cheie sunt lăsate libere, deschizând perspective asupra orașului și oferind spațiilor interioare priveliști spectaculoase.
Prin integrarea funcțiunilor diverse și prin conexiunile fizice și vizuale pe care le stabilește, The Interlace devine nu doar un turn de birouri și cazare, ci și un catalizator urban, capabil să creeze fluxuri, spații și experiențe într-un ansamblu activ.