Casa Carol

Autor(i):
Autori: arh. Catalin Ivanov, arh. Alexandru Niculescu
Birou de proiectare: Studio 2BA

Colaboratori:
Structura: Gheorghe Ionica (9-tuplesys)
Constructor: Adrian Turlica / Ninel Nitu
Mobilier: Linia
Finisaje: IR Colours
Tamplarie metalica: Punto Ideea
Iluminat: Arelux
Localizare:
România, București
Parametri:
RH: D+P+2E / Sd: 386 m2 / Su: 283 m2 / POT: 43 / CUT: 1.70 / Cost: 850 €/m2

Comentariul autorului:

Proiectul de față propune restaurarea completă a unei locuințe istorice aflate într-un stadiu avansat de degradare, cu scopul de a-i reda identitatea și de a-i oferi o nouă viață într-un registru estetic inspirat din arhitectura mediteraneană. Casa, construită în două etape — primul corp (fațada principală) în anul 1935 și cel de-al doilea corp, ca extensie, în 1948 — are un regim de înălțime S+P+2E și se înscrie în țesutul urban al Bucureștiului interbelic, adăpostind o arhitectură cu potențial de recuperare stilistică și funcțională.
Intervenția a fost gândită în spiritul salvării și continuității. Restaurarea a început în contextul unei clădiri profund afectate structural și estetic, cu degradări accentuate atât la interior, cât și la exterior. S-a urmărit consolidarea integrală a imobilului, lucrările desfășurându-se simultan pe toate fronturile, pentru a reda coerența și siguranța construcției.
Fațada principală, element definitoriu al casei și martor al primei etape constructive, a fost tratată cu maximă grijă. Decorurile existente au fost păstrate acolo unde starea lor a permis, iar în zonele unde degradarea era ireversibilă, acestea au fost refăcute complet, respectând tehnica și proporțiile originale. Tencuiala exterioară a fost realizată după un retetar specific zonei mediteraneene reinterpretate local — textură căutată în multe părți pitorești ale Bucureștiului — fiind testată și ajustată direct pe șantier, în colaborare cu meșteri specializați în tehnici tradiționale.
Un aspect important al proiectului a fost curtea din spate, dominată de prezența a doi brazi maturi. S-a urmărit amplificarea spațiului verde și integrarea acestuia într-o compoziție calmă, prin dispunerea unor jardiniere și băncuțe din zidărie și lemn, poziționate ritmic pe laturile curții. Fațadele posterioare, lipsite inițial de expresivitate arhitecturală și concepute strict funcțional ca extensii ale corpului frontal, au fost aduse într-un limbaj unitar prin adăugarea de decoruri inspirate din detaliile fațadei principale, conferind astfel coerență întregii imagini a casei. Un tratament aparte a fost acordat calcanului situat de-a lungul curții, care, în locul unui perete simplu și inert, a fost reinterpretat ca un element cu valoare simbolică. Printr-o succesiune de arcade și frame-uri ritmate, acesta capătă personalitate și devine o prezență activă în spațiul exterior, articulând o cadență vizuală care însoțește longitudinal curtea și susține atmosfera mediteraneană a ansamblului.
Interiorul păstrează și potențează caracterul casei prin folosirea unor materiale durabile, cu valoare estetică și simbolică. Pardoselile sunt realizate din terrazzo și lemn masiv, în care au fost inserate, discret, anii 1935 și 2024 — simboluri ale construcției și renașterii. Mozaicul original descoperit în anumite încăperi a fost recuperat, curățat și reintrodus în noua pardoseală sub forma unor intarsii atent compuse.
Compartimentarea inițială includea o succesiune de spații mici, cu forme variate, specifice construcțiilor vechi. Intervențiile de compartimentare au fost minime, cu scopul de a respecta structura inițială, dar suficient de eficiente pentru a facilita un mod de locuire actual. Micile ajustări permit o utilizare firească și fluidă a spațiului, fără a altera identitatea acestuia.
Tavanele casetate, prezente în anumite zone, au venit ca o soluție arhitecturală și estetică pentru mascarea lucrărilor de consolidare structurală, contribuind în același timp la ambianța mediteraneană generală, cu influențe clasice discrete.
Această restaurare nu este doar o intervenție tehnică, ci o revalorizare a unei locuințe istorice care, printr-un demers sensibil și coerent, își recapătă demnitatea. Casa devine astfel o punte între trecut și prezent, între tradiție și cotidian, ilustrând cum arhitectura poate păstra memoria locului și, în același timp, răspunde nevoilor unei locuiri contemporane.