Hotel Mercure Bacău

Autor(i):
Arh. Andrei LEFTER
Arh. Cristina COSTEA
Arch. Mihnea MUNTEANU
Arh. Mihnea MUNTEANU
Arh. Teodora ESCU
Localizare:
România, București
Parametri:
RH: P+M+7E / Sd: 11642 m2 / Su: 10807 m2 / POT: 42 / CUT: 1.23

Comentariul autorului:

Hotel Mercure Bacău
În peisajul urban al Bacăului, Hotelul Mercure se definește printr-o succesiune de straturi care filtrează lumina, aerul și privirea, creând o relație subtilă între interior și exterior și îmbinând exigențele ospitalității internaționale cu specificul cultural și natural al locului. Proiectul este mai mult decât un reper funcțional: este o construcție cu vocație contextuală, amplasată în vecinătatea Deltei Bistriței și parte a unui ansamblu urban în expansiune, Arena Mall, care integrează funcțiuni comerciale, rezidențiale și de agrement.
Volumetria clădirii este gândită ca o succesiune de straturi – o morfologie a „învelirii”. Fațada nu este tratată ca o simplă limită între interior și exterior, ci ca un organism filtrant, compus din straturi mobile, modulare, care controlează trecerea luminii, a aerului și a privirii. Această „piele arhitecturală” reinterpretată evocă simultan delicatețea stufului și structura celulară a naturii – o aluzie directă la logica naturală a peisajului din jur.
Această abordare creează un echilibru subtil între expunere și intimitate, între deschidere către context și protecția spațiului interior, transformând fațada într-un filtru, un ecran și un cadru pentru experiența utilizatorilor. Hotelul propune o locuire temporară cu identitate, în care camerele sunt gândite în jurul intimității contextuale, prin utilizarea materialelor naturale precum lemnul, lutul și tencuielile minerale, texturi tactile, iluminare ambientală ajustabilă și detalii inspirate din meșteșugurile locale.
Hotel Mercure Bacău este un proiect care nu propune doar o imagine, ci o secvențiere atentă a relațiilor spațiale, vizuale și afective. Este o arhitectură care respiră odată cu mediul, care filtrează, protejează și revelează. O construcție care transformă ideea de „coajă” arhitecturală în instrument de ambient, de identitate și de apartenență temporară.