Comentariul autorului:
Orașul Ovidiu este situat pe malul vestic al lacului Siutghiol, la numai 10 km nord de Constanța, într-o zonă cu densitate arheologică și istorică excepțională. Localitatea, dezvoltată pe vechi straturi de locuire traco-getică și romană, păstrează pe teritoriul său un monument de importanță națională – castrul romano-bizantin din sudul orașului, înscris în Lista Monumentelor Istorice la pozițiile CT-I-s-A-02723 și CT-I-m-A-02723.01.
Acest sit, acoperit mult timp de vegetație și lipsit de protecție, a devenit în ultimii ani obiectul unui amplu proiect de cercetare, conservare și valorizare culturală, cu scopul de a fi reintegrat în circuitul turistic și în viața publică a comunității.
Situl păstrează urme de locuire din epoca greacă și elenistică, de la așezările getice influențate de coloniile grecești, până la perioada romană timpurie (sec. II–III d.Hr.), când aici exista un habitat legat de apeductul Tomisului.
În sec. V, zona a fost ocupată de o bazilică paleocreștină, iar în sec. VI s-a ridicat fortificația de tip quadriburgium, specifică programului defensiv bizantin. Urmele medievale completează această succesiune istorică.
Cercetările arheologice au pus în evidență o succesiune stratigrafică deosebit de complexă:
• Epoca greacă și elenistică (sec. VI–II î.Hr.) – existența unei așezări getice, puternic influențată de contactul cu coloniile grecești din zonă.
• Epoca romană timpurie (sec. II–III d.Hr.) – habitat legat de construirea și întreținerea apeductului care alimenta Tomisul.
• Epoca romană târzie (sec. V d.Hr.) – dezvoltarea unei așezări în jurul unei bazilici paleocreștine extramurane, nucleu religios și posibil monastic.
• Epoca bizantină timpurie (sec. VI d.Hr.) – edificarea fortificației de tip quadriburgium, cu patru turnuri de colț și ziduri masive din piatră, ridicate în contextul politic și militar al împăratului Iustinian.
• Epoca medievală timpurie (sec. IX–X d.Hr.) – utilizări secundare, atestate prin fragmente ceramice și prin demantelarea zidăriei.
• Ansamblul este, așadar, martor al continuității de locuire și al transformărilor urbane și religioase din Dobrogea.
♦ Situația inițială
La începutul proiectului, castrul și bazilica erau complet îngropate sub pământ și vegetație, cu rare porțiuni de zidărie expuse. Situl era lipsit de infrastructură, de protecție și de acces public, vulnerabil la intemperii și degradări continue.
Concluziile expertizei tehnice au confirmat necesitatea unor măsuri urgente de conservare și de punere în valoare.
Soluția adoptată a propus consolidarea ruinelor, protecție împotriva apelor pluviale și amenajarea unor trasee de vizitare controlată, cu efort financiar optim.
♦ Situația propusă – intervenții & lucrări
Proiectul a avut ca obiectiv triplu: conservarea materialului arheologic, reconstituirea parțială pentru perceperea volumetriei și integrarea sitului în circuitul turistic.
• Obiect 1 – Castrul
- Decopertarea și cercetarea vestigiilor sub supraveghere arheologică.
- Consolidarea zidăriei existente (plombe, rețeseri, injectări, completări).
- Marcarea volumetrică a incintei și a turnurilor prin completări contemporane contrastante.
- Realizarea de structuri ușoare de protecție (metal, policarbonat, textile tensionate).
- Amenajarea unui parc interior cu un amfiteatru acoperit, prevăzut cu dotări multimedia.
• Obiect 2 – Bazilica
- Decopertarea și conservarea zidăriei și a pardoselii.
- Acoperire de protecție transparentă (structură metalică + plexiglass cu protecție UV).
- Iluminat architectural de punere în valoare.
• Obiect 3 – Lucrări conexe
- Construirea unui corp nou pentru grupuri sanitare și spații tehnice, într-un limbaj arhitectural neutru.
- Sistem de evacuare ape pluviale, bazin de retenție subteran.
- Aleile de vizitare, dalaje, mobilier urban, împrejmuire și parcare pentru autocare.
- Amenajări pentru accesibilitate (rampe, locuri de parcare speciale, grupuri sanitare adaptate, audioghiduri, covoare tactile).
Au fost realizate: un amfiteatru acoperit cu dotări multimedia, acoperiri ușoare pentru protejarea ruinelor, alei de vizitare, iluminat arhitectural, spații tehnice și grupuri sanitare. Toate componentele au fost concepute cu materiale contemporane – structuri metalice, policarbonat, textile tensionate – într-o logică de contrast, subordonând intervenția monumentului, după principiul „intervenției minime și reversibile”.
Lucrările s-au finalizat în 2023 iar astăzi, castrul de la Ovidiu este accesibil vizitatorilor. Amfiteatrul acoperit servește drept spațiu pentru evenimente culturale, prezentări și ateliere. În centrul sitului, dotările multimedia oferă informații istorice și interpretative.
Vizitatorul de azi parcurge un traseu prin istorie, nu prin reconstrucție, întrucât vestigiile nu sunt reconstituite în manieră decorativă, ci interpretate cu gesturi clare, recognoscibile, care păstrează distanța simbolică față de original. Fortul devine, astfel, un spațiu de educație și contemplare – dar și un cadru pentru evenimente culturale, dezbateri sau simple plimbări.
Experiența vizitatorului devine astfel nu doar una informativă, ci și afectivă: un traseu prin vestigii, o contemplare a ruinelor, o privire spre stratigrafia trecutului și spre sensurile memoriei.
Restaurarea și punerea în valoare a castrului de la Ovidiu nu reprezintă doar o intervenție de protecție a unui monument istoric, ci și un exercițiu de integrare a memoriei în viața urbană contemporană.
Ansamblul devine un muzeu în aer liber, un cadru pentru educație, evenimente culturale și turism responsabil. Contrastul dintre ruine și noile structuri arhitecturale ușoare oferă vizitatorului o experiență interpretativă, nu o reconstrucție decorativă.
În același timp, proiectul ridică întrebări esențiale despre relația dintre patrimoniu și dezvoltarea urbană – în jurul sitului se află astăzi ansambluri rezidențiale, ceea ce face necesară o reflecție critică asupra modului în care un oraș contemporan își gestionează trecutul.
Castrul romano-bizantin de la Ovidiu devine, astfel, un laborator cultural și urbanistic, un exemplu de dialog între arheologie, arhitectură și peisaj, și un reper al identității colective din Dobrogea.
