Comentariul autorului:
Zona din care face parte comuna Măldărești se distinge printr-o densitate remarcabilă de elemente de patrimoniu cultural construit. Oferta turistică a regiunii este consolidată printr-un ansamblu variat de monumente arheologice, de for public, memoriale și funerare, dar și prin prezența unor peisaje culturale valoroase, modelate istoric, în care se regăsesc gospodării țărănești autentice încadrate în țesuturi cu caracter tradițional bine conservat. În plus, zona este recunoscută pentru păstrarea unui spirit identitar puternic, reflectat în meșteșugurile tradiționale cu specific românesc, practicate și transmise de-a lungul timpului de generații întregi.
Tema de proiectare a luat naștere în urma constatării unei probleme majore cu care ne confruntăm tot mai des în domeniul arhitecturii: insuficiența sau chiar lipsa specialiștilor în tehnici tradiționale - problemă întâlnită încă din faza de proiectare, când dorim să concepem spații în strânsă legătură cu țesuturi tradiționale valoroase sau când restaurăm. Prin acest centru de inovare și cercetare în meșteșuguri tradiționale mi-am dorit să vin cu o soluție de proiectare a acestui tip de spații, destinate practicării și transmiterii meșteșugurilor, spații care deși trimit în trecut prin activitatea desfășurată în cadrrul lor, sunt actuale, atractive, ofertante pentru tânăra generație, reprezentând o punte de legătură între tradiție și viitor.
În urma unui studiu pe care l-am realizat privind păstrarea meșteșugurilor tradiționale în timp, am observat că supraviețuirea acestora depinde în mare măsură de modul în care funcționează în contextul social și spațial. Este vital ca meșteșugurile să nu fie practicate izolat, ci să fie integrate în grupuri funcționale, în comunități active. De-a lungul timpului, în România, s-au păstrat astfel de nuclee – străzi, cartiere sau sate – în care tradiția meșteșugărească a fost susținută tocmai prin această coexistență și interdependență. Aceste micro-comunități au oferit cadrul necesar colaborării, transmiterii cunoștințelor și dezvoltării unui limbaj comun între meșteșugari, contribuind la durabilitatea și relevanța meșteșugurilor în viața contemporană.
Pornind de la această observație, proiectul de față propune o reinterpretare contemporană a acestor nuclee tradiționale prin crearea unui centru de inovare și cercetare în meșteșuguri. Acest centru funcționează ca un pol de coagulare a activităților meșteșugărești, în care colaborarea, învățarea și experimentarea sunt încurajate într-un cadru integrat. Astfel, proiectul aduce în actualitate modelul comunităților tradiționale, oferindu-i o formă adaptată contextului prezent, în care tradiția și inovația pot coexista și se pot potența reciproc. Mi-am dorit, de asemenea, să creez un loc care oferă vizitatorilor o experiență imersivă a vieții rurale tradiționale, într-un ambient care evocă autenticitatea și căldura gospodăriei țărănești. Consider că doar printr-o astfel de apropiere directă față de obiect, material, tehnică și context, poate fi înțeles cu adevărat sensul fiecărei îndeletniciri tradiționale.
Inspirația de bază a proiectului a fost modelul organizatoric al gospodăriei țărănești oltenești, structurată sub forma unei incinte, cu casa principală ca element central, în jurul căreia gravitează anexele, grădinile și livada. În propunerea arhitecturală, această tipologie este reinterpretată contemporan, printr-un corp principal – care include spațiul expozițional (muzeul), un restaurant și o zonă comercială – în jurul căruia sunt organizate atelierele de lucru amplasate la subsol, sălile de teorie și cercetare distribuite pe nivelurile superioare, precum și unitățile de cazare, dispuse de-a lungul laturii nordice a sitului. Toate aceste funcțiuni sunt conectate printr-o prispă comună, orientată spre sud, care încurajează atât circulația, cât și interacțiunea vizuală între spații și utilizatori.
Ansamblul este conceput modular, adaptându-se topografiei naturale a terenului, iar legăturile între volume sunt realizate prin pasarele suspendate care conectează muzeul cu atelierele, oferind vizitatorilor oportunitatea de a observa direct activitatea meșteșugarilor – într-un parcurs care transformă experiența într-un „muzeu viu”, în care procesul devine parte integrantă a poveștii arhitecturale.
Din punct de vedere funcțional, subsolul găzduiește atelierele de lucru, bucătăria restaurantului și spațiile tehnice. La parter se regăsesc recepția și restaurantul, alături de sala de conferințe. Deasupra atelierelor se află sălile de curs, în timp ce partea nordică este destinată spațiilor de cazare. Etajul întâi al corpului principal adăpostește muzeul și biblioteca, iar peste sala de conferințe este amplasată zona de cercetare. În nord, etajul este rezervat zonei de noapte a unităților de cazare.
Compoziția ansamblului este articulată în jurul unei dominante verticale – un turn de vânt – care nu doar că marchează vizual centrul, ci are și un rol funcțional esențial, asigurând ventilarea naturală a bucătăriei restaurantului. Acest element devine un reper arhitectural și simbolic în cadrul proiectului, integrând tehnologia pasivă într-un limbaj inspirat din arhitectura tradițională reinterpretată.
Sistemul constructiv propus se bazează pe o structură din lemn, cu finisaje naturale, iar expresia arhitecturală este inspirată de specificul construcțiilor tradiționale din zona de deal a Olteniei, cu acoperișuri în șarpantă și detalii reinterpretate într-o cheie contemporană.
