Comentariul autorului:
Dacă spațiul devine actor și spectator deopotrivă, unde se termină arhitectura și unde începe teatrul? Aceasta a fost întrebarea inițială care a declanșat dorința de a analiza legătura dintre teatru și arhitectură. Pasiunea pentru arta spectacolului a fost elementul-cheie care a stat la baza demersului acesta, fiind înțeleasă ca un mod complex de explorare a emoțiilor profunde ale ființei umane. Conceptul fundamental s-a cristalizat în jurul intersecției percepției vizitatorului în relație cu spațiul urban, locul devenind o entitate vie ce determină, în mod direct, perspectiva și sentimentele spectatorului. Având ca punct de reper opoziția dintre rigiditatea structurii industriale existente și formele organice propuse, conceptul caută să creeze o trăire arhitecturală narativă, în care fiecare încăpere reprezintă o amintire distorsionată, o ruptură de percepția realității. În acest spațiu, arhitectura va oferi suport pentru spectacolul de teatru și va deveni, de asemenea, un participant activ la spectacolul în sine, rezultând o experiență multisenzorială profundă pentru fiecare spectator.
Amplasarea teatrului într-o zonă industrială periferică, dar accesibilă, facilitează utilizarea infrastructurii existente, favorizând, în același timp, apariția unor noi centre culturale departe de căile convenționale. În acest context, arhitectura servește ca metodă de regenerare și coeziune socială, integrându-se într-o inițiativă de planificare urbană cuprinzătoare menită să integreze regiunile periferice. Teatrul, cu specificul său multisenzorial și participativ, poate cataliza zona într-un nou sistem de semnificații, implicând atât memoria locului, cât și imaginația colectivă.
Ansamblul propus funcționează într-un mod similar cu cel al unui traseu dramaturgic, în care fiecare secvență teritorială este privită ca o stare, o memorie distorsionată și o proiecție emoțională. A trăi, a parcurge, a experimenta un spațiu înseamnă și a te pierde și a te regăsi. Oare spațiul are formă doar atunci când este traversat de ființa umană? Sau el există oricum, în așteptarea sensului care vine din întâlnirea cu omul?
„Corp, percepție, spațiu: Intersecția dintre patrimoniul industrial și experimentarea senzorială” reprezintă alăturarea cheie care a stat la baza dezvoltării soluției arhitecturale propuse, care este punctul culminant al unui proces multifațetat, care a inclus studiu, testare și rafinare. În baza acestui proiect, un depozit industrial, va fi transformat într-un mediu cultural imersiv. Zonele de acces, sălile de spectacol, rampele, galeriile suspendate și camerele de observație sunt toate dispuse într-o manieră logică coerentă, fiind, în același timp, suficient de flexibile pentru a găzdui o varietate de scenarii diferite de utilizare. În arhitectură, ca și în viață, ceea ce nu este vizibil are adesea un impact covărșitor. Umbra are greutate. Absența are contur. În această lucrare de diplomă, m-am apropiat de credința că arhitectura poate să se transforme într-o formă de ascultare. Nu doar a sitului, a contextului sau a funcțiunii, ci a lucrurilor invizibile: nevoia de liniște, de intimitate, de sens.
.jpg-d2.jpg)
