Comentariul autorului:
Demersul proiectului a început cu mult timp înainte de anul VI, chiar înainte să știu ce temă voi aborda pentru acesta. M-am născut în Baia Mare în anul 2000 și mi-am petrecut copilăria în apropierea acestui oraș, reușind încet, încet să observ nivelul extensiv al poluării, dar și atmosfera gri și dezolantă produsă de clădirile industriale abandonate, grimasele de pe fețele locuitorilor și povestirile pe care mi le spunea bunica, din perioada comunistă, despre oraș:
“Cei din Baia Mare nu trăiesc tare mult, au plămânii plini de plumb de la coșul de fum. În fiecare dimineață a lăsat peste oraș o ceață groasă, neagră, și zgura pe geamuri. Te îneca. Și Râul (Săsar), era roșu când ploua, mirosea a sulf, îți ardeau nările când treceai podul.”
Astfel am decis că proiectul de diplomă poate să fie prilejul potrivit pentru a-mi expune temele de interes privind mediul înconjurător și problematicile poluării în cadrul orașului. Aceste teme au fost dezvoltate mai amplu în lucrarea de disertație: “Revederea Relației dintre Oraș, Peisaj și Minerit”, argumentând rolul pe care arhitectura îl poate avea în recuperarea și remedierea țesutului urban și a peisajului, afectate de procesele de exploatare minieră.
Proiectul de diplomă este amplasat pe malul nordic al râului Săsar și își propune să utilizeze o serie de strategii care să redea locuitorilor acest spațiu, conturând totodată și un centru multifuncțional de cercetare care să monitorizeze științific gradul poluării și să propună strategii de recuperare a siturilor poluate. Prima strategie utilizată în cadrul proiectului este cea de utilizare a principiilor urbanismului peisager, conturând o amenajare a cărei parcurs permite reluarea dialogului dintre râu și locuitori prin utilizarea pavilioanelor și arhitecturii care permite accesul către cursul de apă. Pentru diminuarea și combaterea poluării apei, sunt utilizate principiile fitoremedierii, prin plantarea unor plante native rezistente substanțelor toxice, care pot să absoarbă și să le fixeze în loc, diminuând dispersia înspre țesutul urban.
Utilizând topografia și diferențele de nivel, proiectul se ancorează în mal, conturând relații spațiale cu apa și cu funcțiunile pe care arhitectura le adăpostește. Astfel, spațiile proiectului devin spații active care relaționează direct cu peisajul exterior, devenind un reper public activ care acomodează funcțiuni mixte, galerii, ateliere și zone prin care publicul are prilejul să cunoască istoria și contextul orașului.
Astfel, propunerea devine locul cercetării și recuperării, arhitectura devenind la rândul ei un exemplu de recuperare și revitalizare a unui fragment urban disfuncțional și neutilizat, al cărui potențial este activat de complexitatea relațiilor spațiale conturate și a dialogului cu elementele naturale și specificul local.
