Centru de tratament și relaxare la Salina Cacica

Autor(i):
Maria Hîncu
Îndrumători:
Remus Hârșan
Localizare:
România, jud. Suceava, Cacica
Parametri:
RH: S+P+M / Sd: 10951 m2 / Su: 8760 m2 / POT: 11 / CUT: 0.23

Comentariul autorului:

Acest proiect este motivat de necesitatea de a regândi spațiile destinate tratamentului și relaxării nu doar ca infrastructură medicală, ci ca experiențe înrădăcinate în context, memorie și peisaj. El vizează un centru care să valorifice resursele naturale și istorice ale locului, creând în același timp un spațiu pentru vindecare și o șansă de a păstra patrimoniul sării prezent aici. Salina Cacica a fost deschisă de comunitatea poloneză în 1791, stabilită aici de administrația Habsburgică. Grupuri de mineri din sudul Poloniei au fost aduși pentru a extrage zăcămintele de sare recent descoperite. Această comunitate predominant catolică a format un nucleu, păstrându-și limba, tradițiile și structurile sociale de-a lungul secolelor, calitate întâlnită în întreaga regiune a Bucovinei. Activitatea minieră continuă să se desfășoare în mina de sare și astăzi, deși la o scară semnificativ redusă, împreună cu activități turistice și de agrement. Curtea minei de sare, care în trecut găzduia structuri industriale de prelucrare a sării, demolate la începutul anilor 2000, păstrează în prezent patru structuri în picioare pe un teren întins: fostul puț de extracție a sării, care marchează intrarea în mină, trei clădiri de tip casă datând din secolul al XIX-lea, un lac artificial și un curs de apă. În ciuda faptului că se află într-o regiune turistică bine dezvoltată, mina de sare rămâne în mare parte neglijată din cauza întreținerii deficitare a structurilor sale patrimoniale și a subutilizării resurselor sale saline. Situl este încorporat într-un ansamblu construit predominant rural, definit de clădiri vernaculare cu densitate redusă, tipice dezvoltării organice a satului. Situl este situat în centrul satului, chiar vizavi de biserica catolică. Această poziție strategică îl face potrivit pentru dezvoltarea unei facilități publice care poate susține economia locală, subliniind în același timp valoarea patrimonială a zonei.
Centrul de tratament și relaxare răspunde specificului sitului: Salina Cacica, un monument istoric industrial, poziția centrala în sat, prezența apelor sărate și atmosfera rurală. Proiectul valorifică aceste calități și mediază relația dintre patrimoniu și rețeaua turistică locală. Volumul principal, alungit și îngust, este amplasat pe situl fostelor structuri de prelucrare a sării, stabilind o axă vizuală între cele două repere majore, salina și bazilica romano-catolică, conturând o curte publică.
Clădirea este împărțita în trei zone: prima găzduiește un restaurant și săli de conferință, a doua include un centru de fizioterapie, săli de sport și vestiare, iar a treia este dedicată spa-ului, cu piscine și băi. În partea din spate a sitului sunt propuse treisprezece cabane pentru cazare, asigurând intimitatea. Cele patru clădiri existente sunt convertite: Centru Cultural Polonez, birouri administrative, cafenea și Muzeul Sării în vechiul puț de extracție.
Ansamblul devine un loc al vindecării și reconectării, unde funcțiunile de tratament, loisir și cultură se întâlnesc într-o arhitectură care pune în valoare identitatea locului. Proiectul transformă un sit uitat într-o destinație relevantă, deschizând calea către redescoperirea unei istorii locale profunde.