Comentariul autorului:
Proiectul documentează ansamblul Les Espaces d'Abraxas al arhitectului Ricardo Bofill și modul în care rezidenții ocupă spațiile comune din cadrul său. Selecția cadrelor urmărește acest fir narativ, în timp ce arhitectura este fundalul care prin contrast potențează subiectul adus în prim plan.
Puțini oameni se pot lăuda cu faptul că locuiesc într-un palat, teatru sau, cu atât mai unic, într-un arc de triumf. Aduse laolaltă, tipologiile respective definesc conceptual viziunea lui Ricardo Bofill pentru un ansamblu de locuințe colective de la marginea Parisului, într-o perioadă a metropolei definită de descentralizare și experimentare.
Ieșirea victorioasă a Franței din cel de-al doilea Război Mondial marchează începutul unei ere caracterizate de o creștere economică semnificativă. Anii cuprinși între 1945 și 1975 sunt cunoscuți drept “Le Trente Glorieuses”. În ciuda aspectelor pozitive asociate unei astfel proces, în anii ‘60 încep să fie vizibile o serie de efecte negative. Odată cu dezvoltarea economiei, centrele urbane, în special Parisul, își consolidează poziția de poli de atracție principali și sunt victimele fenomenului de migrare masivă, dinspre rural spre urban.
Impactul cel mai mare se regăsește în sectorul locuințelor, declanșând o adevărată criză a locuirii prin supraaglomerarea și suprapopularea centrului. Guvernul francez dezvoltă în 1966 inițiativa Villes Nouvelles; un plan ambițios de a combate problemele orașului de pe Sena. Obiectivul principal urmărește o dezvoltare și organizare spațială descentralizată, prin construirea a cinci noi orașe în apropierea Parisului. Acestea aveau să ajute la redistribuirea populației, oferind în același timp alternative accesibile când vine vorba de spații de locuire, socializare și servicii.
Fiecare cartier avea să fie gândit și proiectat de către un arhitect diferit. Biroul lui Bofill și Taller se numără printre cei privilegiați să susțină acest ambițios proiect urban și ajung în 1978 să proiecteze în Noisy-le-Grand din Marne-la-Vallée.
Finalizat în 1983, viziunea lui Bofill se învârte în jurul accesibilizării locuinței luxoase și cu precădere în a demonstra faptul că nu există vreo limitare creativă în ceea ce ține de felul în care locuințele sociale ar trebui concepute. Testând limitele unor tipologii precum teatrul, monumentul - în cazul de față arcul de triumf și ideea de palat, drept locuință specifică nobilimii și regalității, Bofill definește un ansamblu monumental, bazat pe principii de axialitate și simetrie. Proiectul se citește prin prezența celor trei tipologii Le Palais, Le Théâtre, și L'Arc de Triomphe și care alcătuiesc o incintă aproape perfectă. Noile tehnologii îi permit o logică constructivă dictată de prefabricate care susțin și la nivel conceptual obținerea eficientă a unor elemente constructive grandiose. Coloane false din beton ce ascund casa de scară și capiteluri transformate în balcoane și logii definesc ritmul ascalar al fațadelor.
De-a lungul timpului, proiectul va ajunge să fie aspru criticat pentru caracterul rece și impersonal, lipsit de orice intenție reală de conexiune cu utilizatorii acestuia. Însuși Bofill ajunge să recunoască eșecul proiectului care în 2006 a fost propus spre demolare.
Este cu atât mai interesant de observat cu aceste spații sunt locuite și folosite în prezent, și nu durează mult până să remarci multitudinea de obiecte colectate de către rezidenți, în special cărucioare de cumpărături. Acest aparent banal obiect, conceput pentru a facilita parcurgerea spațiilor vaste tipice lanțurilor de super și hipermarketuri, devine aici o extensie a spațiului intim, cel al depozitării obiectelor personale. Toate circulațiile orizontale și spațiile comune ale etajelor superioare sunt ocupate de cărucioare legate cu lanț de balustrade. Simbol al globalismului și capitalismului, ele completează perfect intenția democratizării confortului și esteticii locuințelor de lux. În timp ce Bofill și-a exprimat preocuparea și căutările arhitecturale în această direcție la finalul anilor 70, căruciorul din prezent democratizează accesul la produse și alimente de consum odinioară rezervate exclusiv elitelor.
