Comentariul autorului:
După Câmpulung (Campolongo, sfârșitul secolului al XIII-lea) și Argeș (Argyas, prima jumătate a secolului al XIV-lea), Târgoviștea a devenit, încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea (cca. 1368), curte domnească secundară, iar din primul deceniu al secolului al XV-lea reședinta principală a voievodului Mihail (cca. 1409-1420), fiul și asociatul la domnie al lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), domnul Țării Românești (Maior Valachia). Construcția dominantă a ansamblului Curtii Domnești din punct de vedere al înălțimii (27 metri), Turnul Chindiei a fost construit în timpul celei de a doua domnii a lui Vlad Țepeș, inițial în scopuri militare, dar și pentru stocarea tezaurului.
Inițial, regimul de înălțime al turnului a fost subsol, parter și două niveluri, accesul se făcea pe un pod mobil de la primul nivel, direct din casa domnească. Modificările suferite împiedică stabilirea cu exactitate a volumetriei inițiale, aspectul actual fiind datorat restaurării din anul 1847.
Prezența umidității în anvelopanta construcției a fost singurul aspect care a determinat degradări importante pe întreg paramentul. Piatra de talie cu care este placat glacisul, prezenta degradări diverse cu suprafețe pulverulente, dezintegrare, până la desprinderi de suport (în zona bazei). Zidăria de cărămidă a zonei cilindrice a turnului, prezenta suprafețe extinse cu transfer de săruri, precum și zone cu diverse biodegradări.
Propunerea de intervenție a avut în vedere în principal lucrări de conservare, precum și câteva aspecte determinate de necesitatea unor rezolvări utilitare și de funcționalitate corecte, ori de marcare a unor funcționalităti astăzi pierdute (legătura directă cu casa domnească). Astfel, s-a renunțat la evacuarea apelor pluviale provenite de pe terasa turnului prin garguiele din tablă de cupru, care deversau direct pe suprafața glacisului de piatră al bazei turnului, garguiele existente păstrând doar rolul decorativ. S-a optat pentru realizarea unui inel colector dispus pe tot perimetrul casei de scară, odată cu inversarea pantelor terasei și relizarea unui burlan interior, degivrat și mascat cu tablă de cupru.
La terasa turnului, s-a optat pentru realizarea unei balustrade discrete, din sticlă, pentru siguranță în exploatare.
Golul care făcea legătura dintre turn și palatul domnesc (marcat printr-o ușă de sticlă blocată de un drug de lemn dispus în lăcașurile originale), a fost refuncționalizat prin crearea într-un limbaj modern a unei console metalice prevăzute cu balustradă de sticlă. Rolul acestui element fiind acela de a indica această legătură istorică, precum și pentru a permite accesul vizitatorilor la un spațiu cu rol de belvedere. Desenul grătarului metalic folosit la pardoseala consolei a preluat sterotomia dalelor din ciment prefabricat utilizate la ultima restaurare a Paraclisului și refolosite în prezentul proiect ca pavaj exterior al acestuia.
Actualele ruine ale bisericii paraclis, reabilitate cu mortare pe bază de ciment, sunt rezultatul ultimei intervenții importante de restaurare petrecute în anii 1966. Biserica paraclis, a fost ridicată în a doua parte a domniei lui Mircea cel Bătrân, în jurul anului 1415, pe locul unei alte biserici, după cercetările în domeniu.
Principala problemă ale acestor ruine este determinată de apa pluvială și modul acesteia de evacuare, în special din interiorul paraclisului: direct la teren prin dispunerea pe un strat de nisip al dalelor de ciment prefabricate. La aceasta se adaugă și mortarul de ciment folosit la zidăria elevațiilor (apareiajul de cărămidă a fost înlocuit în aproape totalitate în anii 1966, păstrându-se doar emplectonul).
Prin proiect au fost luate următoarele măsuri: crearea unei suprafețe drenante pe întreg paraclisul și canalizarea apelor pluviale (împreună cu apele provenite de pe terasa turnului), într-un puț absorbant dispus în exteriorul altarului și dimensionat corespunzător; refacerea apareiajului interior și exterior cu o cărămidă plină de epocă, folosind dimensiunile celor originale și un mortar de var cu nisip grăunțos, similar cu cel original (identificat în zonele păstrate la restaurarea din anii 1966). Suplimentar, a fost realizată o barieră orizonatală la baza zidurilor, cu material hidroizolant turnat gravitațional în găuri forate.Terminația zidurilor a fost menținută la aceeași înălțime, protecția acestora făcându-se cu o foaie de ciment în care au fost dispuse pietre de râu și prevăzută cu lăcrimar pe ambele laturi, aceasta fiind așezată pe o hidroizolație bicomponentă.
La săpaturile arheologice întreprinse în campania din 2018, au fost identificate mai multe niveluri de călcare, printre care cel al etapei Brâncoveanu unde a fost folosită o pardoseală de cărămidă plină. Astfel, în proiectul de intervenție s-a optat pentru restabilirea acestei etape.
