Comentariul autorului:
Arhitectul Wagner Gyula ( Pesta, 28 noiembrie 1851 - Viena, 15 octombrie 1937), care a proiectat mai mult de 150 de clădiri publice, era unul dintre cei mai importanți arhitecți ai vremii, cu numeroase comenzi din partea MinisteruluiJustiţiei. 4 Clădiri proiectate de acesta putem găsi şi în oraşe mai mici, reşedinţe de judeţ aflate în vecinătatea unor oraşe mai mari. Printre acestea se numără şi Sighetu-Marmaţiei unde s-a ridicat clădirea Palatului Tribunalului Regal, un complex de clădiri în care astăzi funcționează Primăria, Judecătoria și Memorialul penitenciarului de tristă amintire din perioada comunistă. Amprenta Tribunalul din Sighet are un stil eclectic de factură clasicizantă, abundând de detalii decorative, ca să se exprime prestigiul și autoritatea de care se bucurau instanțele judecătorești în societate.
La lucrările de construire şi-au adus aportul cooperatorii şi antreprenorii Gerster Béla din Budapesta şi Kreiszel Géza localnic. Conducerea lucrării a fost supravegheată de către inginerul Politzer Lajos, arhitectul dotat cu proiectarea detaliilor. Adaptarea proiectului la realitățile locale a fost realizat de inginerul Tóásó Pál, iar Schlett Ignácz şi Pólya B. s-au ocupat de desenele tehnice şi de planşele necesare. Acest edificiu a reprezentat până la începutul sec. XX. singura clădire pe două etaje în întregul oraș și în mod sigur a fost cel mai mare volum construit al localității.
Clădirea Tribunalului a fost inaugurată oficial pe 4 octombrie 1897, dată care coincidea şi cu ziua onomastică a regelui Franz Joseph, deşi preşedinţia tribunalului ocupa deja clădirea cu
câteva zile înainte, pe la sfârşitul lunii septembrie.
Judecătoria are un plan în forma literei „d”, aripa de fațadă fiind mult mai lungă față de celelalte aripi. Menționăm faptul că la etajul clădirii mai funcționează și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sighetul Marmației, care ocupă jumătatea sudică a etajului aripii stradale, iar o mare parte (inclusiv sala mare) a parterului aripii laterale sudice este ocupată de Memorialul Sighet.
Două aripi laterale ale Judecătoriei (cele perpendiculare la aripa stradală) dispun de rezalite centrale în locurile unde se află principalele două încăperi ale etajului, cele două săli de judecată.
Cea mai superbă sală a Judecătoriei se găsește în rezalitul aripii sudice, în poziție simetrică cu sala proceselor civile. Este vorba despre o sală de onoare cu un decor excepțional, folosibilă pentru procese, având două uși. Sala tăvănită are pardoseală de parchet. Mobilierul s-a păstrat aproape integral. În lungimea sălii sunt două rânduri de bănci originale. Soba metalică de formă cilindrică, de culoare albă este una dintre cele mai elegante piese din interiorul sălii.
Pereții laterali sunt articulați prin pilaștri cu capitel corintic, care se ridică de pe postamente scunde. Pilaștrii sunt realizați din zidărie, fusul lor a primit decor de imitație de marmură roșie, capitelurile sunt albe. Prin solutia propusa se doreste refunctionalizarea Judecatoriei prin separarea fluxurilor de ciculatie specifice instantelor (zona public, zona protejata, zona cu acces restrictionat) si adaptarea la cerinţele beneficiarului pentru o functionare cat mai eficienta; se propun schimbari importante atat din punct de vedere functional cat si din punct de vedere al compartimentarilor si a circulatiilor interioare pe orizontală şi veticală, urmarindu-se in paralel restaurarea, protectia si conservarea componentelor valoroase ale monumentului istoric. Compartimentarile interioare şi structurile noi introduse urmăresc a ficat mai uso reversibile si totodată să corespundă necesitaţilor, pentru o cat mai buna funcţionare a unei judecătorii moderne.
Curtea interioara, inchisa inițial pe toate laturile se transformă într-un atrium, cu un luminator la nivelul cornisei, cu un pod de legătură între coridorul etajului și sala mare de procese. Prin restaurarea casei scărilor și prin amplasarea unui nou lift de legătură între nivele, spațiile destinate publicului devin mai ample și mai funcționale. Practic noua sala/hol a „pașilor pierduți” completează într-un limbaj contemporan, spațiile de la noua intrare până la sala mare de la ultimul etaj.
